Primăria Municipiului Călărași anunță că, în perioada 24.09 – 28.09.2016, se vor efectua tratamente în aliniament, atât prin aviotratament cât și terestru, pentru combaterea tuturor dăunătorilor vegetației de aliniament, gardurilor vii, a pomilor și arbuștilor ornamentali ai municipiului Călărași, în funcție de condițiile meteorologice, în următoarele intervale orare :
Tratamentul avio va fi aplicat în intervalul orar 06.00 – 12.00
Tratamentul terestru va fi aplicat în intervalul orar 23.00 – 03.00
Substanțele active ale produselor utilizate pentru tratamentele în aliniament sunt: Lambdacihalothrin, Cipermethrin și Zeta – cipermethrin, acestea fiind omologate de Comisia Națională pentru Produse de Protecție a Plantelor.
Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, pe raza municipiului Călărași, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
Lasă un răspuns