Marius Dulce: “Orchestra cântă dupa bagheta dirijorului!” (E)

Marius Dulce: “Orchestra cântă dupa bagheta dirijorului!”  (E)
Marius Dulce: “Orchestra cântă dupa bagheta dirijorului!” (E)

Trebuie să fac câteva precizări cu privire la unele afirmaţii ale domnului primar, Daniel Ştefan Drăgulin, pentru că, deşi a spus că îşi doreşte o campanie curată, acesta îşi încalcă propriile principii. Nu m-am delimitat niciodată de proiectele actualei administraţii, am spus doar că nu sunt de acord cu modul în care domnul primar le derulează „pe repede înainte”, cu scopul clar de a mai câştiga ceva capital electoral. Consider că aceste lucrări trebuie executate într-un termen rezonabil la standardele de calitate impuse de proiect, fără a pune presiune asupra constructorilor privind termenul „electoral” de execuţie.

 

De asemenea, cred că trebuie să ştie toată lumea că acest proiect CL8 a fost asumat în totalitate de către actualul primar care, în urma unei discuţii la nivelul conducerii primăriei, a decis ca viceprimarii să se ocupe de problemele curente ale oraşului iar dumnealui să urmărească derularea investiţiilor pe CL8. Am făcut câteva sugestii cu privire la derularea acestuia, tocmai pentru a evita haosul şi deranjul din oras. Se pare că nu au fost luate în considerare propunerile mele şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Utilitatea acestui proiect este incontestabilă dar modul în care a fost realizat a lăsat foarte mult de dorit.

 

Se încearcă o asociere a imaginii „şifonate” a domnului Drăgulin cu viceprimarii, spunând că şi noi am făcut parte din executiv. Este adevarat că am făcut parte din executiv şi consider că, eu personal, mi-am făcut datoria în toate aspectele pentru care mi s-au delegat competenţe, dar întotdeauna bagheta se află la dirijor iar orchestra cântă după cum dirijează acesta. Îmi pare rău că domnul primar nu este un om asumat şi încearcă să transfere responsabilitatea către alte persoane, atâta timp cât, chiar dumnealui, a menţionat că a dispus de un consiliu local care i-a promovat toate proiectele, deci a avut posibilitatea să pună în aplicare tot ce şi-a dorit. Eu nu spun ca nu s-au făcut şi lucruri bune, pe acestea le puteţi vedea pe pliantul de promovare al contracandidatului meu care îşi arogă toate meritele pentru realizarea lor, doar eşecul în anumite proiecte doreşte să-l împartă.

 

Sunt un om responsabil şi când spun cetăţenilor că voi face 60 de km de infrastructură rutieră, mă bazez pe date certe şi în primul rând pe bugetul local. Dacă vom accesa fonduri europene şi guvernamentale, cu siguranţă vom reuşi să facem mai multe pentru municipiul Călăraşi dar aceşti 60 de km de asfaltare au la bază strict fonduri din bugetul local. Toată lumea poate să facă nişte lucruri dar diferenţa dintre un manager bun şi unul slab o face modul în care gestionezi şi drămuieşti banul public şi, mai ales, prioritizarea investiţiilor. În aceşti 4 ani în municipiul Călăraşi se puteau face mult mai multe lucruri dacă ar fi existat viziune şi o bună gestionare a resurselor bugetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *