Sfînta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României
• Azi nu se munceşte, ca să fii ferit de boli de ochi şi de cap, iar cine va coase va face negi la mână
Creştinii ortodocşi o prăznuiesc astăzi pe Sfînta Parascheva, cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sînt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.
O familie de credincioşi
Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Cetatea Calicatria, satul Epivat, azi Boiados, în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul, pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei erau oameni de neam bun şi credincioşi, rîvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie. Apreciat de cîrmuitorii de atunci ai Bisericii, dar şi de credincioşi, a fost ales la vremea cuvenită episcop în localitatea Madite.
O copilă cu suflet
Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că, pe cînd avea zece ani, a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mîntuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atît de mult, încît şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor ei.
Pe drumul lui Iisus
După cîţiva ani şi-a părăsit părinţii, dorindu-şi să se retragă „în adîncul pustiei“. S-a oprit mai întîi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe. Urmînd sfaturile lor, a părăsit oraşul şi a plecat spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfîntă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile pe care le-a străbătut şi Iisus. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde a trăit în post şi rugăciune.
Îngerul din vis
Într-o noapte, însă, pe cînd avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă acasă. „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pămîntului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit“. În drum s-a oprit la Biserica Maicii Domnului din Constantinopol, unde a plîns şi s-a rugat fierbinte apoi s-a îndreptat spre satul ei şi aşa s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, caută din locaşul Tău cel sfînt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toata viaţa mea. Şi acum, îndură-te Doamne, spune îngerului blînd să ia cu pace sufletul meu“. Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul. Avea doar 27 de ani.
Trupul neputred
A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni n-a ştiut cine e fata cernită. Dar Dumnezeu, voind s-o proslăveasca, n-a lăsat-o uitării. Se spune că, după nişte ani, un marinar a murit pe o corabie, iar trupul aruncat în mare a fost adus de valuri la ţărm. Un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rînduială. Săpînd o groapă, oamenii au găsit trupul Prea Cuvioasei Parascheva „neputred şi plin de mireasmă“. În noaptea urmatoare, unuia din gropari, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărateasă, înconjurată de îngeri. Unul dintre aceştia l-a certat pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis, şi care nu era alta decît Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. În aceeaşi noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeaşi vedenie.
Cinstire între sfinţi
Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lîngă cinstitele moaşte. Se spune că, apoi, creştini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii Paraschevei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei. Nu există date care să ateste în ce an a fost canonizată sfînta Parascheva de Patriarhia din Constantinopol.
Drumul moaştelor
Moaştele Cuvioasei au stat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat vreo două sute de ani. Vestea despre minunile care se petreceau cu cei ce le atingeau s-a răspîndit în toată Peninsula Balcanică şi în Asia Mică, încît mulţi credincioşi greci, bulgari şi valahi veneau la Epivat ca să se închine şi să-i ceară împlinirea dorinţelor lor. Evenimentele politice din secolele următoare au făcut ca moaştele să fie strămutate în mai multe locuri. Datorită relaţiilor prieteneşti dintre împăratul Ioan Asan II din Tarnovo (1218-1241) şi împăratul de atunci din Constantinopol, în jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivat la Tarnovo. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune. Au fost aşezate în Biserica Maica Domnului, unde au rămas 160 de ani.
Cumpărate din mîna turcilor
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rînd pe rînd au cucerit teritorii din Peninsula Balcanică. În 1393 au ocupat şi imperiul valaho-bulgar. În astfel de împrejurări, dramatice pentru creştini, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat pînă în anul 1521, cînd turcii au cucerit şi acest oraş, iar Serbia a fost transformată în paşalîc. Moaştele au fost cerute sultanului de patriarhul ecumenic Ieremia I, care a acceptat să i le dea doar în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărît ca ele se fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a imperiului bizantin. În drum spre marele oraş întemeiat de împăratul Constantin cel Mare, cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute şi sărutate de credincioşi.
Ultima destinaţie: tîrgul Iaşului
După 120 de ani, moaştele Cuvioasei au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pămînt românesc. În anul 1641, dupa ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cîrmuitorul ei de atunci, patriarhul Partenie I zis cel Bătrîn (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărît să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva. Racla a fost transportată la Galaţi cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci. La Iaşi au fost întîmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, ctitoria domnitorului. Iar după ce au scăpat prin minune de incendiul din 1888, odihnesc în Mitropolia Moldovei.
Azi nu se coase
Bătrînii spun că, o dată cu praznicul Cuvioasei Parascheva, încep pregătirile pentru iernat şi praznicele pentru morţi. Sărbătoarea sfintei se ţine pentru un nou an bogat, pentru sănătate şi pentru liniştea familiei. Nu se lucrează în această zi pentru că e rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi şi de boli de cap. Cine va coase sau va toarce în această zi va face negi la mînă. La ţară se mai păstrează tradiţia îngropării verii. Oamenii fac o groapă în grădină, unde înmormîntează simbolic vara, semnificînd astfel începutul anotimpului rece. Ciobanii se uită, dimineaţa, să vadă cum au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că iarna va fi grea. În această zi, bunii creştini citesc „Acatistul Cuvioasei Parascheva“.