Cîştigul salarial mediu net anunţat luni de INS pentru luna septembrie 2016 a fost de 2.094 lei, cu 18 lei sau aproape un procent mai mare decît în luna precedentă. Exprimat, însă, în moneda unică europeană, cîştigul salarial mediu net a fost, pentru a treia lună consecutiv, de 466 euro (sau 940 euro la preţurile medii din UE). Puterea de cumpărare s-a situat la +14,9% faţă de cea înregistrată cu un an în urmă, valoare ce a marcat consolidarea tendinţei de creştere a acestui indicator. Iar asta înainte de perioada electorală şi de transpunerea în fapte a promisiunilor de majorarea substanţială a veniturilor pentru largi categorii de populaţie, legate de bugetul de stat.
Indexările populiste de venituri „patinează“
Pe fondul menţinerii în teritoriul negativ a creşterilor de preţuri în raport cu anul precedent (ceea ce nu se va mai repeta în 2017), românii au ajuns cu veniturile reale din muncă la 159,9% în raport cu referinţa constituită de luna octombrie 1990 (ultima de dinaintea liberalizării preţurilor), cu patru zecimi de procent mai mult faţă de luna precedentă.
Evoluţia de la începutul lui 2016 arată o creştere a veniturilor din salarii de aproape opt procente pe parcursul a opt luni. Mai exact +7,7% în lei şi 7,4% în euro. De la mijlocul acestui an, pe neobservate, cîştigul în lei a început să-l depăşească pe cel în euro, iar creşterile de venituri în lei nu au mai dus la majorarea veniturilor în euro. În traducere, au apărut primele semnale că indexările populiste de venituri în termeni nominali „patinează“, iar cursul de schimb va trebui să acomodeze umflarea veniturilor peste posibilităţile reale ale economiei. Asta în condiţiile în care soluţia mult mai bună a transmiterii unei părţi din cîştigul de productivitate către creşterea puterii de cumpărare pare a fi fost abandonată.
Competiţie între salarii şi preţuri
Motivele sînt clare. Primul este că nu mai avem cîştig de productivitate pe primele opt luni din acest an, conform datelor oferite de statistica oficială. Al doilea, nu se poate face niciun transfer dacă majorările salariale intră într-o spirală inflaţionistă, adică se ajunge la o competiţie de tipul „care creşte mai repede“ între salarii şi preţuri. Practic, puterea de cumpărare a crescut de trei ori mai mult decît economia (cam 15% faţă de 5%) şi, tocmai de aceea ar fi trebuit, în mod logic, să nu se poată face alte majorări în viitorul imediat fără consecinţe pe inflaţie, deficit bugetar şi de cont curent şi pe cursul de schimb. Este greu de înţeles de unde se vor putea da peste patru ani pensii mai mari cu 61% şi salarii mai mari cu 44% dintr-un PIB mai mare cu 34%, admiţînd că cele 34 de procente se vor şi concretiza în realitate. Respectiv, care este ingineria financiară prin care creşterea pensiilor ar putea fi cu 80% mai mare decît creşterea PIB, iar creşterea salariilor (din care se dau pensiile) cu 30% peste avansul economiei
Lasă un răspuns