Jandarmeria Română sărbătorește 167 de ani de existență

Jandarmeria Română sărbătorește 167 de ani de existență
Jandarmeria Română sărbătorește 167 de ani de existență

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a organizat astăzi, 03 aprilie a.c., o serie de activități dedicate împlinirii a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Începând cu ora 09.30, jandarmii călărăşeni au fost gazde pentru aproximativ 200 de elevi din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din municipiul Călăraşi, iar militarii din cadrul Subunității de Jandarmi Oltenița au organizat standuri expoziționale în Parcul din fața Primăriei din localitate. Tinerii prezenţi la aceste activități au putut cunoaşte tainele meseriei de jandarm şi au făcut cunoştinţă cu tehnica şi materialele din dotarea jandarmilor, autospecialele de intervenţie, câinii de serviciu şi au participat la exerciţiile demonstrative pregătite de luptătorii grupei de acţiuni speciale.

Activitățile au continuat cu desfășurarea unei ședințe festive, la care au participat prefectul judeţului Călăraşi – domnul George IACOB, şefii structurilor şi unităţilor cu care Jandarmeria Călăraşi cooperează pentru îndeplinirea misiunilor specifice şi efective ale unităţii.

În deschiderea ședinței, prefectul judeţului Călăraşi – domnul George IACOB, a dat citire mesajului aniversar transmis de către doamna Carmen Daniela DAN – ministrul afacerilor interne, iar domnul colonel Ion ANGHEL, împuternicit inspector șef, a prezentat mesajul domnului general de brigadă Marin ANDREIANA, inspectorul general al Jandarmeriei Române.

 

Jandarmeria Română sărbătorește 167 de ani de existență
Jandarmeria Română sărbătorește 167 de ani de existență

Activitatea a continuat cu avansarea în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad a 4 ofițeri și 1 subofiţer şi înmânarea diplomelor cadrelor care au participat la competiţiile sportive organizate sub egida „Cupei Jandarmeriei – ediția 2017”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *