Creatorii Pokémon Go vor să lanseze lentile de contact speciale

Creatorii Pokémon Go vor să lanseze lentile de contact specialeŞeful companiei Niantic, John Hanke, a anunţat că şi-ar dori crearea unor lentile de contact speciale, pentru ca cei care joacă Pokémon Go să aibă parte de o experienţă şi mai realistă, informează publicaţia Los Angeles Times. Cum lentilele de contact ar fi conectate la internet, jucătorii s-ar putea delecta cu vînătoarea de pokemoni fără a mai avea nevoie de interfaţa oferită de un alt dispozitiv şi ar putea avea o experienţă inedită a lumii înconjurătoare. Unul dintre planurile pe termen lung ar fi şi stabilirea unor contracte cu parteneri comerciali importanţi, cum ar fi supermarketurile, organizatorii de evenimente majore ori chiar crearea de proiecte ecologice, precum curăţarea unor locuri publice. Pokémon Go, care are în prezent aproape 100 de milioane de utilizatori, a stabilit recordul pentru aplicaţia care a ajuns cel mai repede la 50 de milioane de descărcări. Cu toate acestea, au apărut şi numeroase critici, referitoare la dispariţia unor funcţionalităţi, dar compania a anunţat că mai mult de 50 de programatori lucrează la remedierea problemelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *