Preţurile carburanţilor după scumpirea din data de 1 Aprilie

Preţurile carburanţilor după scumpirea din data de 1 AprilieBenzina standard de CO 95 s-a scumpit în România cu 12,5% între 6 ianuarie şi 28 aprilie 2014, până la 1.403,52 euro / 1.000 de litri, iar motorina cu 8,2% până la 1.414,6 euro / 1.000 l, potrivit Oil Bulletin, serviciul Comisiei Europene de monizorizare a pieţei carburanţilor, care foloseşte medii de piaţă ponderate cu volumele.

 
Scumpirea benzinei în România este de aproape două ori mai mare decât cea de pe piaţa următoarei clasate (Croaţia, cu +6,9%). Şi motorina s-a scumpit la noi de peste 2,5 ori mai mult decât în ţara care ocupă locul secund şi în acest top (tot Croaţia, +3,3%).
România este printre cele doar patru ţări în care s-a scumpit motorina (mai sunt şi Lituania şi Germania). În Malta preţul a rămas constant, iar în celelalte 23 de ţări din UE a scăzut cu până la 3,8% în Bulgaria şi 4,1% în Estonia.
De asemeni, în cinci ţări ale Uniunii Europene s-a ieftinit şi benzina: Bulgaria (-2,3%), Finlanda, Irlanda, Cehia şi Slovacia.

 
La 1 aprilie, Guvernul de la Bucureşti a decis introducerea unei accize suplimentare de 7 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant. Coroborat cu TVA aferentă, majorarea este de 8,7 eurocenţi pe litru. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din scumpirea benzinei este cauzată de introducerea accizei suplimentare. În cazul motorinei, cam trei sferturi din creşterea de preţ a fost generată de introducerea accizei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *