Legea risipei alimentare: Amenzi pentru magazinele și restaurantele care nu o respectă

Legea risipei alimentare promulgate de către președintele Klaus Iohannis, prevede obligativitatea magazinelelor alimentare, restaurantelor și cantinelor de a vinde mai ieftin alimentele înainte de data expirării. Alimentele care nu mai pot fi comercializate se vor dona, iar cele care nu mai pot fi destinate consumului uman, vor fi direcționate către adăposturile de animale.

Astfel, consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării. Amenda pentru nerespectare e de până la 20.000 de lei.

Dacă alimentele nu mai pot fi destinate consumului uman, acestea trebuie direcţionate către adăposturile de animale, iar în final ele pot deveni compost sau biogaz.

Noua lege modifică și completează Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare și vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc.

ONG-urile vor putea prelua mai uşor alimentele greu perisabile. Va exista o platformă digitală creată de Ministerul Agriculturii unde operatorii economici vor raporta date cu privire la risipa alimentară.

One thought on “Legea risipei alimentare: Amenzi pentru magazinele și restaurantele care nu o respectă

  1. Aceasta noua lege promulgata de catre presedintele Klaus Iohannis este o masura importanta in lupta impotriva risipei alimentare si protejarea mediului inconjurator. Este o veste buna pentru consumatori, care vor beneficia de preturi mai mici la alimente, dar si pentru animalele din adaposturi, care vor primi hrana gratuita. De asemenea, este incurajata conectarea producatorilor locali cu distribuitorii si comerciantii din Romania, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra economiei si a comunitatilor locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *