Liga 3 / Dunărea se duce la Berceni

O echipă – Dunărea Călăraşi – pe care o vezi jucând abia în etapa a IV-a din retur.

O vezi cum se chinuie şi ne chinuie prin ceea ce unii dintre cei ce-i îmbracă tricoul cred că înseamnă “fotbal”, când după ce se chinuie (şi repet, ne chinuie) se bucură pentru un egal prăpădit cu te-miri-cine, ce şanse îi poţi oferi la Berceni, unde o elevii lui Marin Dragnea au 8 (opt) etape de rezultate pozitive?
Dacă vă reamintiţi, echipa din Berceni este aceea care ne-a făcut să dăm în bâlbâială în ediţia de campionat 2009/2010, ne-a “furat” după un aşa zis penalty şi a ocupat locul 3, un loc care ni se cuvenea pe drept şi a cedat fără replică (vorba vine) în toamnă, la Călăraşi, după golurile marcate de “gemenii golului” – M. Şerban (36) şi M. Ştefan (74).
Să ne reamintim:
 • ediţia 2009/2010 0 – 5 şi 0 – 3
 • ediţia 2010/2011 3 – 2 şi 0 – 1, prima reuşită a elevilor lui V. Petrescu şi Dan Andronache, dar cu ce emoţii!  (0-1 Nica 38; 1-1 V. Petre 57; 2-1 M. Şerban 61; 2-2 Fîşie din penalty în min. 78 şi … 90+1 M. Şerban).

 

Şi fiind prima victorie, se cuvine să ne reamintim pe cei ce ne-au smuls lacrimi de bucurie la fina: Mitrea – Matei, Ghidia, V. Nicolae, Ispas – V. Petre, M. Condei (85 Tănase), Bogoş, M. Şerban – M. Ştefan (54 Onofrei), Bălan (90 Zevedei)
• ediţia 2011/2012 2 – 0 şi …  marcatorii amintindu-i mai sus.
Căutăm argumente care să poată susţine minim ideea unui meci egal. Nu prea găsim! Nici “adevărul” nu ne mai ajută:
A.C.S. BERCENI        (a):   8 6 1 1 14-7  19 puncte  (un “sănătos +10, per global)
DUNĂREA CĂLĂRAŞI (d): 8 2 1 5 8-16    7 puncte (un “global de -9)
Iar atunci când diferenţa este de circa 10 puncte, nu mai sunt multe de spus, poate numai de sperat! Pentru că nu odată fotbalul a oferit mari surprize. Unele chiar prin … grădina celor din Berceni de unde Victoria Chirnogi a plecat cu un nevisat 1-1!
Dacă mai adăugăm că niciun meci nu seamănă cu altul, parcă-parcă speranţele prind contur . Pentru ACS Berceni, 8 jucători au marcat 24 de goluri, al 25-lea fiind autogolul lui Creţu (Rapid II): Fîşie 9; Pivniceru 5, Funieru 4, C. Sandu 2, Barbu, Ciochină şi Pătraşcu câte un gol.
În replică, Dunărea “se laudă” cu M. Şerban 4 (dacă n-ar fi atât de egoist ar fi avut … de 3 ori mai multa!), V. Petre 4, M. Ştefan 3, Farin II 2, Preda 2, alţi 5 jucători câte unul, dintre cei 5, S. Ispas, M. Lucan şi Ad. Bălan nemaifiind în lotul echipei, timp în care noii veniţi în iarnă, atacanţi ca Fl. Anghel (pe care site-ul sportcalarasean.ro îl vedea golgeter, sau C. Mincu, după 4 etape, nu au depăşit seceta! Poate acum! Ne-am bucura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *