În perioada 10-11 noiembrie, s-au disputat etapele 5 și 6 din cadrul Ligii a 2-a la futsal.
Formația pregătită de Virgil Bogatu a reușit să se impună în ambele partide jucate la Târgu Mureș. În prima zi a competiției, Dunărea a întâlnit Ceahlăul Piatra Neamț, formație care deținea prima poziție până la întâlnirea cu echipa de pe malul Borcei. Meciul a fost foarte spectaculos pentru că avea să se întâlnească două formații cu pretenții.
Ceahlăul, una dintre formațile cu experiență în acest domeniu și Dunărea Călărași, o trupă cu jucători talentați dar care se află la prima participare în acest campionat.
Începutul partidei le-a aparținut celor de la Ceahlăul. Dunărea s-a văzut condusă la un moment dat cu 2 – 0 însă Condei, Victor Petre, Angelescu, Tudor Marian și Mircea Ștefan n-au fost de acord cu acest rezultat și au întors partida. Călărășenii au revenit și au întors avantajul celor de la Ceahlăul în partea secundă am meciului. Jucătorii de la Piatra au crezut prea mult într-o victorie înainte de a se fi încheiat partida. Condei & Co. au demonstrat că formează un grup foarte unit și au reușit în urma unor goluri spectaculoase să întoarcă meciul și să-l câștige la 3 goluri diferență, scor final 6 – 3 pentru Dunărea. După acest joc, echipa călărășeană a preluat șefia grupei urmând ca a doua zi a competiției, duminică 11 noiembrie, să întâlnească Inter Clinceni.
Meciul cu ultima clasată a fost unul mai ușor. În primele minute, Dunărea avea deja un avantaj de 2 goluri. Trupa lui Virgil Bogatu nu le-a dat niciun răgaz celor de la Clinceni. În final, formația călărășeană a câștigat cu 6 – 0 și și-a consolidat primul loc.
„Au fost două meciuri total diferite. În partida cu Ceahlăul am avut ceva emoții. Ei au început mai bine dar am reușit să revenim pe parcurs. S-a văzut care a fost echipa mai bună într-un final. Au avut și ei părțile lor bune dar noi am câștigat jocul. Ne vom bate în continuare cu Ceahlăul și Odorhei pentru prima poziție dar noi avem un avans de 3 puncte și prima șansă la locul unu„, a declarat Cristi Ivanciu, directorul sportiv al clubului Dunărea Călărași. Etapele 7 și 8 ale turneului Național de Futsal vor avea loc în perioada 24-25 noiembrie la Gheorgheni.
Lasă un răspuns