Partida se joacă azi de la ora 17:00.
Pentru Dinamo Municipal Călăraşi urmează o perioadă foarte grea – 3 jocuri în deplasare. Primul este restanţa pentru etapa a XIV-a cu Potaissa Turda, meci care nu s-a jucat prima etapă a returului din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, apoi la C.S.M. Bucureşti şi, poate cel mai greu joc, la Suceava, acolo unde gazdele – singura echipă calificată în cupele europene, este şi vrea să termine campionatul pe locurile 2-3.
Dar, nu-i aşa, cel mai greu meci este cel care urmează.
În tur, la Călărăaşi a focst 28-28 şi multă lumea a spus că ar fi fost o surpriză. Nu era deloc aşa, pentru că echipa din Turda era nou promovată, iar nou-promovatele joacă cu mare ambiţie primele meciuri, iar pentru Dinamo Municipal Călăraşi … nici nu se uscase bine cerneala depe “certificatul de botez”.
Altfel se pun problemele acum. Gazdele sunt pe locul 9 şi-şi joacă liniştite şansele de rămânere în Liga Naţională în timp ce pentru Dinamo Municipal Călăraşi o victorie le Turda i-ar permite urcarea pe locul 4, ultimul care asigură “bilete pentru Europa”.
Desigur, sosirea lui Dinamo Municipal Călăraşi la Turda este o sărbătoare pentru iubitorii de sport de aici care vor lua cu asalt sala “Gheorghe Bariţiu” şi-şi vor încuraja frenetic favoriţii.
Va fi un meci frumos, disputat, pentru că Dinamo Călăraşi are maturitatea de a veni din aceste trei deplasări cu minim 4-5 puncte.
Cătălin NIȚU
catalin.nitu@informatiadecalarasi.ro