Flash sportiv

LPF a anunţat perioada transferurilor de iarnă în Liga I 
Perioada transferurilor de iarnă în Liga 1 Betano va începe marţi, 29 ianuarie 2019, a anunţat, miercuri, site-ul lpf.ro. Perioada de transferuri începe în conformitate cu hotărîrea Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.Se vor putea face legitimări de fotbalişti pînă luni, 25 februarie 2019. Liga I va începe la 1 februarie.

Stephens, out de la Sydney
Americanca Sloane Stephens, favorită numărul 4 şi locul 5 mondial, a fost eliminată, ieri, în turul doi la Sydney International, turneu de categorie Premier. Stephens a fost învinsă de Iulia Putinţeva, din Kazahstan, locul 44 mondial, scor 3-6, 6-4, 7-6 (4), după două ore şi patru minute de joc. În sferturi, Putinţeva va evolua cu olandeza Kiki Bertens, locul 9 mondial, care a beneficiat de retragerea spaniolei Garbine Muguruza, locul 18 WTA.

Begu şi Buzărnescu, eliminate în sferturile turneului de la Hobart
Perechea Mihaela Buzărnescu/Irina Begu, cap de serie numărul 2, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-6 (3), de cublul Anastasia Potapova/Daiana Iastremska (Rusia/Ucraina), în sferturile de finală ale turneului de la Hobart. Tot miercuri, perechea Monica Niculescu/Zhaoxuan Yang (România/China), cap de serie numărul 3, a învins, cu scorul de 6-1, 6-4, cuplul Raluca Olaru/Galina Voskoboeva (România/Kazahstan), calificîndu-se în semifinalele turneului de la Hobart. Învingătoarele vor evolua în penultimul act cu echipa cîştigătoare din meciul Hao-Ching Chan/Latisha Chan (Taiwan), cap de serie numărul 1 – Dalila Jakupovici/Sabrina Santamaria (Slovenia/SUA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *