Flash sportiv

Concordia – Dunărea Călărași 1-1

Concordia Chiajna și Dunărea Călărași au terminat la egalitate, 1-1, în penultimul meci al etapei a 10-a din Liga 1.  Oaspeţii au marcat primii prin francezul Keyta, aflat la prima reuşită în tricoul Dunării. Gazdele au reuşit egalarea printr-un alt fotbalist care a înscris primul său gol din acest sezon, Andrei Prepeliţă.

Punctul obţinut de cele două după disputa directă le păstrează pe poziţiile ocupate înaintea etapei. Astfel, Dunărea rămâne pe locul 9, iar Chiajna este cu două locuri mai jos după 10 runde jucate din acest campionat. Runda viitoare, Chiajna o va întâlni pe FCSB la Voluntari, în timp ce Dunărea are meci cu lanterna roşie, FC Voluntari, pe teren propriu.

Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Chiajna s-a arătat nemulțumit după remiza înregistrată între Concordia și Dunărea Călărași, scor 1-1! Tehnicianul ilfovenilor crede că echipa lui a arătat atitudine pe final de partidă, dar a declarat că mai are nevoie de timp pentru a schimba și jocul.

 

Raluca Olaru, eliminată în primul tur la China Open, la dublu
Perechea Raluca Olaru/Kirsten Flipkens (România/Belgia) a fost eliminată, ieri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului China Open, de la Beijing. Olaru şi Flipkens au fost învinse de echipa Lucie Hradecka/Ekaterina Makarova (Cehia/Rusia), cap de serie numărul 7, scor 6-2, 2-6, 10-7. În competiţie la China Open au rămas doar două românce, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu, calificate în turul doi la dublu. În schimb, la simplu, Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de sportiva din Belarus Aliaksandra Sasnovich, numărul 32 mondial, scor 6-3, 6-1, într-o oră şi şase minute.Tot în primul tur, Sorana Cîrstea a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens.

Tătăruşanu va avea un nou antrenor la Nantes
Bosniacul Vahid Halilhodzic, ultima dată selecţionerul Japoniei, ar urma să preia conducerea tehnică a echipei FC Nantes, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, informează Ouest France. Potrivit sursei citate, conducerea clubului francez a avut o întrevedere cu Halilhodzic, negocierile sunt foarte avansate şi cele două părţi ar trebui să ajungă la un acord. Halilhodzic îi va succede la FC Nantes lui Miguel Cardoso, în funcţie din luna iunie. El revine în Ligue 1 după 15 ani.

Hamilton îl laudă pe Bottas
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), învingător în Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, a afirmat că „puţini coechipieri ar fi în stare să facă un lucru asemănător“, după ce finlandezul Valtteri Bottas i-a lăsat victoria la cererea echipei Mercedes. „A fost o zi dificilă. Valtteri a făcut o treabă excepţională tot weekend-ul şi s-a comportat ca un adevărat gentleman lăsîndu-mă să trec în faţă. Desigur, el nu se bate pentru titlu la piloţi, spre deosebire de noi. Şi echipa a făcut o treabă excelentă pentru a obţine victoria în faţa celor de la Ferrari şi pentru a realiza această dublă. “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *