Cele două echipe călărășene se întâlnesc astăzi într-un meci direct contend în cadrul Ligii a 3-a, Seria a 2-a.
Cine ar fi crezut ca vom ajunge în etapa a XXII-a a “anului de gratie 2012” si vom astepta ca în cea de-a XX-a întâlnire dintre Victoria Chirnogi si Dunarea Calarasi să asistam la o … simplă revedere! Pentru că un meci între locul 7 și locul 11, între “0 adevăr și -12”, între două echipe care în primele 5 etape din retur abia-abia au adunat câte 5 puncte din cele 15-18 puse în joc, nu poate fi niciodată un derby, chiar la nivelul fotbalului județean. Un fotbal din ce în ce mai slab, mai controversat, ajuns în … eprubeta unuia sau altuia care cred (nu numai că o cred, dar sunt convinși) că după ei se va alege praful! Dacă ,,, îi scuturi mai bine, ajungi la concluzia că mai multe merite a avut regretatul Liviu Cucu!
Ce se uită? Se uită că “istoria” fotbalului călărășean nu au scris-o ei, ei fiind – și bine ar fi să se oprească aici – doar niște “actori” de care la coborârea de pe scenă nu-și va mai aminti nimeni. La superlativ! Te doare sufletul ca să scrii și să te aștepti la mai mult de la un meci între două echipe de tradiție, ajunse să priveasca numai în jos, în ierarhia clasamentului, pentru că “în sus” le este … interzis!
Singura concluzie este că Victoria are meritul de a-și fi scos paguba de “acasă” în deplasare în timp ce Dunărea Călărași se chinuie în cel mai slab campionat din istorie, la nivel de liga a III-a.
Dincolo de ceea ce va fi pe teren, ambele echipe sunt cu gândul la etapa intermediară de marți când vor avea meciuri deosebit de grele! Dar și cele care urmează!
“Istoria” meciurilor dintre Chirnogi și Dunărea a … adunat 19 meciuri:
• 1979/1980 1 – 1 si 2 – 3
• 1984/1985 2 – 2 si 3 – 1
• 1986/1987 1 – 1 si 1 – 1
Echipa calaraseana se numea “Otelul”
• 1987/1988 2 – 1 si 0 – 7
• 1989/1990 1 – 1 si 0 – 1
• 1990/1991 2 – 2 si 0 – 3
• 1991/1992 0 – 1 si 0 – 5
• 2000/2001 1 – 7 si 1 – 3
Echipa din Chirnogi se numea “Sportul”
• 2009/2010 2 – 0 si 0 – 5
• 2011/2012 …… si 0 – 0
Defalcat, clasamentul de etapa, pe jocuri “acasa/deplasare” ne ofera imaginea:
VICTORIA Chirnogi (a) 9 5 2 2 11- 6 17 puncte
DUNAREA Calarasi (d) 9 2 1 6 10-19 7 puncte
Victoria Chirnogi este “lanterna roșie” a returului
Situație tensionată la Victoria Chirnogi. Lipsa rezultatelor din acest retur de campionat i-a speriat pe oficialii echipei, astfel că jocul cu Dunărea Călărași, de astăzi, a devenit unul capital pentru cuplul Florea-Cristea. Dupa umilința de la Chitila, acolo unde formația chirnogeană a fost întrecută de către Rapid II București cu un neverosimil 3-0, tehnicianul le-a cerut jucătorilor să strângă rândurile pentru a putea scoate echipa din criză. Modul de exprimare al fotbaliștilor este departe de pretențiile oamenilor din conducere. Efortul financiar este însemnat, astfel că și așteptările sunt înalte. Până acum, Victoria Chirnogi a adunat numai doua puncte în returul campionatului, astfel că formația lui Cristea se află pe ultimul loc într-un clasament întocmit pe baza rezultatelor înregistrate în această primăvară. Cei care au întocmit clasamentul au luat în calcul doar jocurile disputate pe teren, nu și cele câștigate la “masa verde”.
La Dunărea, Petrescu a vrut să plece
La Călărași situația este și mai pe roze. După meciul pierdut etapa trecută pe teren propriu cu FC Voluntari (0-1), apele au înceoput să se tulbure serios în vestiarul Dunării. Tehnicianul Jose-Valeriu Petrescu a fost aproape de a renunța la funcția pe care o ocupă din 2009. Toate pornesc de la rezultatele slabe dar și din cauza faptului că înainte de Sărbătorile de Paște, unii jucători și-ar fi luat o primă mai mare decât colegii lor de lot. „Fotbaliștii„ cu pretenții sunt Florin Anghel și Alin Toma. După ce că activează ca niște „cizme„, jucătorii emit și mari pretenții. Am putea spune că „orice cal de curse ajunge gloabă, dar nu orice gloabă a fost cal de curse!„.
Cătălin NIȚU
Lasă un răspuns