Sindicaliştii din penitenciare şi poliţiştii pregătesc proteste comune

Sindicaliştii din penitenciare şi poliţiştii pregătesc proteste comune

Sindicaliştii din penitenciare îşi vor da mîna cu poliţiştii pentru a-şi cere drepturile în stradă. asta după ce, astăzi, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) din România şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au încheiat un Protocol de colaborare, cu o durata nedeterminată, al cărui scop este organzarea de acţiuni de protest comune, dar şi acordarea de prijin reciproc pentru negocierea şi încheierea contactelor colective de muncă. Obiectul protocolului semnat între cele două federaţii sindicale îl reprezintă ”asigurarea sprijinului reciproc în vederea soluţionării problemelor comune la nivelul ministerelor de resort, Parlamenului şi Guvernului, precum şi asigurarea unităţii de acţiune sindicală, în vederea promovării interereselor economice şi socio-profesionale ale membrilor de sindicat”, au anunţat sidicaliştii
Conform protocolului, FSNPPC şi FSANP vor organiza unitar mitinguri şi pichetri de protest, vor promova şi susţine reciproc interesele salariale, vor acordă consultanţă şi se vor prijini reciproc pentru neocierea şi încheierea acordurilor şi contractelor colective de muncă. Protocolul, semnat de preşedinţii celor două federaţii, Dumitru Coarnă pentru sindicatele poliţiştilor şi Sorin Dumitraşcu pentru sindicatele angajaţilor din penitenciare, are durată nedeterminată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *