Un raport Eurostat publicat marţi arată că România are, la nivelul Uniunii Europene (UE), una dintre cele mai mari diferenţe între rata de angajare înregistrată la bărbaţi şi cea raportată în rîndul femeilor, de 17,6 puncte procentuale.
În România, în 2016, era angajată 66,3% din populaţia cu vîrste cuprinse între 20 şi 64 de ani, 75% fiind bărbaţi şi 57,4% femei. Ţinta de ocupare a forţei de muncă stabilită de România pentru anul 2020 vizează o rată de 70% pentru populaţia în vîrstă de 20-64 de ani.
Alte state care au înregistrat diferenţe mari între rata de angajare la femei şi cea la bărbaţi, persoane cu vîrste curpinse între 20 şi 64 de ani, sunt Cehia (16 puncte procentuale), Grecia (19 pp) şi Italia (20,1 pp).
În schimb, cele mai mici diferenţe ale ratelor de angajare la femei şi bărbaţi au fost raportate în Lituania (74,3% pentru femei faţă de 76,2% pentru bărbaţi, diferenţa fiind de 1,9 puncte procentuale), Letonia (2,9 puncte procentuale), Finlanda (3,3 pp) şi Suedia (3,8 pp).
La nivelul UE, diferenţa între rata de angajare a femeilor cu vîrste curpinse între 20 şi 64 de ani (65,3%) şi rata de angajare a bărbaţilor cu vîrste curpinse între 20 şi 64 de ani (76,9%) a fost de 11,6 puncte procentuale, în 2016, comparativ cu 17,3 puncte procentuale în 2002.
Lasă un răspuns