Germania caută specialişti în IT, Marea Britanie – lucrători sociali, Polonia – mecanici auto
Germania caută, prin reţeaua Eures, specialişti în IT şi ingineri, Polonia recrutează mecanici sau electricieni auto, iar Marea Britanie, pedagogi care să lucreze cu copiii cu dizabilităţi şi îngrijitori de bătrîni la domiciliu, pentru salarii ce pot depăşi 30.000 de lire brut pe an. Date suplimentare privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii şi termenul pînă la care sînt valabile ofertele se găsesc pe site-ul http://www.eures.
anofm.ro/.
20 posturi vacante în Polonia
Un angajator din Polonia are vacante 20 de posturi de mecanic/electrician auto, condiţiile de angajare şi salariul oferit fiind publicate în reţeaua europeană de ocupare Eures. Angajatorul solicită celor interesaţi să aibă calificare ca mecanic vehicul sau electrician, iar candidaţii cu alt profil de calificare trebuie să aibă experienţă profesională de mecanic vehicul sau electrician (camioane), precum şi capacitatea de a face sistemul de cablare electrică şi de a citi scheme electrice. De asemenea, cei interesaţi de ocuparea unui astfel de post trebuie să vorbească limba engleză cel puţin la nivelul A2 (care să le permită să comunice cu angajatorul şi să înţeleagă conversaţii de zi cu zi la locul de muncă). Angajatorul precizează că salariul oferit este între 13,90 şi 16,80 zloţi polonezi/oră brut, iar cazarea şi rambursarea cheltuielilor de călătorie spre Polonia sînt plătite tot de către el.
Contractul este pe doi ani, iar persoanele interesate pot depune CV şi scrisoare de intenţie la adresa kadry@wiss.com.
Joburi în vecini
În Ungaria, este căutat un manager adjunct de marketing şi vînzări, care să construiască şi să menţină relaţia cu clienţii şi cu partenerii străini. În atribuţiile sale intră şi asistarea în marketing, monitorizarea, analizarea schimbărilor de piaţă şi participarea la proiectele în derulare. Angajatorul solicită experienţă în turism, preferabil în vînzări, abilitatea de a călători, o bună capacitate de comunicare, orientare către client, carnet de conducere B şi vorbirea fluentă a limbii engleze. Cunoaşterea limbii maghiare constituie un avantaj, dar nu este necesară. Salariul oferit pentru această slujbă disponibilă în Ungaria este de 250.000 – 300.000 de forinţi pe lună, iar contractul este pe perioadă nedeterminată. Persoanele interesate pot trimite se trimite CV în limba engleză la peter@str-cee.com.
În Germania, se caută un dezvoltator de software
În Germania, se caută un dezvoltator de software, care să aibă diplomă de studii în informatică şi experienţă în domeniu. Candidaţii trebuie să ştie foarte bine limba germană (minimum nivelul B2) şi limba engleză. Angajatorul precizează că salariul va fi în funcţie de performanţe, iar contractul este pe perioadă determinată, cu posibilitatea de prelungire. CV-urile detaliate şi complete (menţionarea aşteptărilor salariale, a datei la care pot începe activitatea şi completarea fişei de aptitudine pe pagina de internet a companiei http://www.xws.de/
2/Karriere.aspx) pot fi trimise pentru Stefan Sprick, la adresa de email Incoming1@arbeitsagentur.de, cu menţiunea XWS.
Posturi vacante în Marea Britanie
În Marea Britanie sînt căutaţi doi pedagogi sociali care să lucreze în trei case de copii cu dificultăţi emoţionale, comportamentale şi handicap. Candidaţii trebuie să vorbească limba engleză la nivel avansat, să aibă studii superioare cu specializarea socio-pedagogie, experienţă în lucrul cu copii şi adolescenţi cu dizabilităţi, permis de conducere şi disponibilitatea de a călători. Contractele sunt pentru o perioadă de un an, iar salariile oferite sunt între 28.636 şi 31.754 lire brut pe an. Persoanele interesate pot trimite CV în limba engleză la adresa abby@jacaranda-recruitment.co.uk. Tot în Marea Britanie este vacant un post de îngrijitor bătrîni la domiciliu. Angajatorul precizează că experienţa nu este necesară, dar constituie un avantaj, şi solicită candidaţilor să aibă cazier judiciar curat. De asemenea, persoanele care doresc să candideze pentru acest post trebuie să vorbească limba engleză. Salariul oferit este de 7,70 lire brut/oră.
Lasă un răspuns