Furt de energie electrică la Gălbinaşi şi Fundeni

Furt de energie electrică la Gălbinaşi şi FundeniÎn data de 06 iunie a.c., între orele 06.00-11.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai S.C. Enel Dobrogea S.A. şi poliţişti din cadrul secţiei rurale Gălbinaşi, au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii sustragerii de energie electrică, pe raza comunelor Gălbinaşi şi Fundeni.
În urma controalelor efectuate au fost identificate 15 persoane care sustrăgeau energie electrică prin diferite metode, evitând contorizarea.

 
Potrivit notelor de constatare întocmite de reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice, persoanele în cauză sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalaţii clandestine racordate direct la reţeaua electrică aflată în imediata apropiere a locuinţelor.
Celor în cauză li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal şi Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.
Pe timpul acţiunii, alte 5 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite.

 
Printre faptele de natură contravenţională reţinute de organele de ordine se numără:
– omisiunea întocmirii şi afişării, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor;
– refuzul de a da relaţii cu privire la stabilirea identităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *