Elevii vor primi teme care să poată fi rezolvate în cel mult 2 ore/zi

Elevii vor primi teme care să poată fi rezolvate în cel mult 2 ore/zi
Elevii vor primi teme care să poată fi rezolvate în cel mult 2 ore/zielevi,teme,acasa

 

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a prezentat ieri un ordin care reglementează rolul şi volumul temelor date elevilor. Ordinul prevede că timpul necesar rezolvării temelor la toate materiile nu are voie să depăşească în total două ore pe zi – iar în cazul elevilor din clasele primare, o oră. La clasa pregătitoare nu se vor da teme. De asemenenea, tema pentru acasă va fi dată diferenţiat, după nivelul de pregătire al elevului: obligatorie şi suplimentară, cea obligatorie fiind de nivel mediu şi pentru toţi elevii, iar cealaltă, individuală şi diferenţiată. În perioada vacanţelor nu se vor da teme elevilor din învăţămîntul primar şi gimnazial. Se va interzice folosirea temelor ca instrument de pedeapsă pentru elevi.

Teme obligatorii şi teme suplimentare

Ministrul Mircea Dumitru preciza anterior că ordinul este deja semnat dinainte de 1 decembrie, dar nu a fost publicat pe site-ul ministerului. „Ordinul (privind temele elevilor, n.r.) a fost semnat înainte de 1 decembrie, nu a fost postat pe internet, dar juridic vorbind îşi face efectele înainte de 1 decembrie. Se vor da şi în continuare teme. Să ştiţi că acest ordin nu se aplică automat şi va trebui ca şi părinţii sau comitetul de părinţi, elevii, să contribuie la aplicarea acestui ordin. Trebuie să facem distincţie între temele obligatorii şi temele suplimentare. Trebuie să preîntîmpinăm abuzurile şcolii faţă de timpul liber al elevilor“, a spus Mircea Dumitru. Potrivit ministrului, astfel de acte normative au şi menirea de a-i educa pe educatori. „Eu nu văd de ce nu se poate aplica aşa ceva în România de vreme ce se aplică în foarte multe alte ţări care au o şcoală mult mai bună ca a noastră. Înseamnă că abordarea calitativă este cea importantă şi sîntem pe o cale greşită cu acest gen de a da încontinuu teme repetitive care nu fac altceva decît să le tocească nervii (elevilor, n.r.) şi să îi îndepărteze de şcoală“, a spus ministrul.

Ordin fără sancţiuni

Întrebat dacă există vreo sancţiune pentru cei care nu respectă acest ordin, secretarul de stat Monica Anisie a spus că „trebuie să fim responsabili“. „Trebuie să fim responsabili şi noi, cadrele didactice. Sînt părinţi care au semnalat abuzuri din partea profesorilor care dau tema obligatorie. Noi raţionalizăm timpul pentru temele obligatorii. Copilului, dacă doreşte să studieze mai mult, nu îi interzice nimeni acest lucru. Aceste teme pentru acasă, de cele mai multe ori, sînt copiate unul de la altul în clasă sau sînt rezolvate de către părinţi acasă. Acesta este adevărul. De ce nu vrem să îl recunoaştem? Acest ordin exista din 1999, dar prevedea cinci-şase ore de muncă suplimentară acasă. Pe lîngă şase-şapte ore cît au elevii la şcoală. Vi se pare că este normal, să se întîmple lucrul acesta? Mie mi se pare că nu este normal“, a spus Anisie. Ordinul de ministru nu include sancţiuni pentru dascălii care nu respectă noile reguli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *