
Mai multe asociaţii de elevi din ţară au solicitat Ministerului Educaţei ca vacanţa de vară să înceapă în data de 16 iunie 2018, cu o săptămînă mai devreme faţă de propunerea lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, urmînd să se termine pe 2 septembrie 2018. Motivul pentru care elevii cer ca vacanţa să înceapă mai repede este căldura prea mare din luna iunie care scade „considerabil concentrarea“ elevilor la ore.
Solicitarea a fost formulată de asociaţiile elevilor din Constanţa, Maramureş şi Bacău şi de Uniunea Liceenilor Maghiari. Potrivit unui comunicat al asociaţiilor respective, această propunere vine în contextul în care în a doua parte a lunii iunie există situaţii în care elevii sînt nevoiţi să meargă la cursuri în zile în care temperaturile sînt mai mari de 30 de grade Celsius, „acest fapt scăzînd considerabil concentrarea acestora şi eficienţa actului de educaţie“. “De asemenea, examenele de Evaluare şi Naţională şi Bacalaureat se susţin după finalizarea cursurilor, în cazul celui din urmă probele derulîndu-se pînă în a 2-a săptămînă din luna iulie. Astfel, în întreaga ţară canicula reprezintă un handicap pentru toţi candidaţii”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei Naţionale adăugarea datei de 17 noiembrie – Ziua internaţională a elevilor şi studenţilor în categoria zilelor care vor fi marcate în unităţile de învăţămînt prin activităţi specifice, alături de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi 5 iunie – Ziua învăţătorului. Ziua de 17 noiembrie se celebrează la nivel internaţional în semn de recunoştinţă pentru elevii şi studenţii din Praga, care pe 17 noiembrie 1939 au organizat o manifestaţie împotriva ocupaţiei naziste din Cehoslovacia, 9 dintre acesţia fiind ucişi, iar peste 1200 trimişi în lagăre.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, spune că în acest an cursurile se vor încheia la 16 iunie şi îşi doreşte ca acest lucru să se întîmple şi anul viitor. „În acest an şcolar cursurile semestrului al II-lea se vor încheia pe 16 iunie, o măsură bine-venită, în contextul în care în cea mai mare parte a ţării condiţiile meteo fac aprope imposibilă desfăşurarea orelor de curs. Îmi manifest speranţa că Ministerul Educaţiei va acţiona în interesul elevilor şi va integra propunerea noastră în forma finala a structurii anului şcolar 2017-2018”, a spus preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Lasă un răspuns