Remus Pricopie,ministrul educaţiei, a declarat că practica în România înseamnă o adeverinţă, de aceea vrea, pentru început în învăţământul superior, să devină componentă obligatorie de formare, ceea ce îi va permite sudentului să aibă experienţă în domeniul în care se pregăteşte.
Întrebat de studenţi la o dezbatere organizată în „Săptămâna altfel” de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti,ce va face pentru integrarea lor pe piaţa muncii, în condiţiile în care angajatorii îi resping pe motiv că nu au experinţă practică, şcoala axându-se mai mult pe cunoştinţe teoretice,acesta a răspuns:
„Nu sunt de acord ca studenţii să lucreaze în timpul facultăţii, pentru că diluează din nivelul pregătirii academice. Dar ce să facă studentul, pentru că, din păcate, sistemul de credite pe care am încercat să-l deschid cu Banca Mondială când eram secretar de stat s-a închis când a început criza financiară. Vom încerca să-l reluăm acum. Pentru că, în mod normal, un student trebuie să aibă posibilitatea să studieze. Şi dacă nu are bani, să aibă posibilitatea să aibă un împrumut din partea statului”, a răspuns ministrul educaţiei.
Ministrul Educaţiei a adăugat că din 2007 s-au făcut câţiva paşi în ceea ce priveşte practica, dar „nu au catalizat la nivel de sistem”.
„Acum încercăm să introducem această noţiune de internship în şcoli ca o componentă obligatorie de formare, ceea ce îi va permite unui student să aibă şi experinţă. Nu am coborât la nivelul liceului, dar vom vedea”, a mai spus ministrul.
Pricopie a recunoscut că sistemul naţional de educaţie este mai concentrat în raport cu alte sisteme.
Lasă un răspuns