Fostul manechin a avut parte de o experienţă traumatizantă în urmă cu aproape nouă ani. Se pregătea să îşi ţină fiica în braţe, însă cu doar cîteva zile înainte de naşterea acesteia, medicul a anunţat-o că inima micuţei nu mai bate.
Bianca Brad a trăit clipe cumplite şi a luptat să îşi revină dintr-o depresie cruntă, care pusese stăpînire pe ea. După nouă luni de aşteptare a momentului în care urma să îşi cunoască fetiţa, pentru fosta Miss România au urmat alte nouă luni de suferinţă cumplită.
Apoi a înfiinţat o organizaţie pentru sprijinirea familiilor care trec prin drama pierderii unui copil, fapt ce a fost de un real ajutor atît pentru ea, cît şi pentru cei care s-au confruntat cu astfel de necazuri.
„Am pierdut fetiţa în 2007, a fost într-o perioadă în care nu exista niciun fel de sprijin pentru părinţii care treceau prin aşa ceva. Am fost foarte singură, am fost pur şi simplu devastată, dar am simţit nevoia foarte tare să îi dau un sens şi atunci după 9 luni de la pierderea Emmei, am început să vorbesc pentru ca nimeni să nu treacă prin ce am trecut eu singură. Scopul meu era să fac bine, să ajut şi munca a devenit ca o terapie pentru mine”, a mărturisit ea. Ca să îşi mai aline suferinţa, vedeta a apelat la serviciile a doi psihologi, însă după prima şedinţă cu fiecare nu s-a mai dus la terapie. „Am încercat, dar nu am dat de cineva cu care să vibrez, care să simt că mă poate ajuta. Erau persoane care nu trecuseră prin aşa ceva şi îmi vorbeau din cărţi. Eu citisem foarte multe cărţi, pentru că au fost singurul sprijin pe care l-am găsit. Mi-am comandat cărţi din străinătate, pentru că în România nu era aşa ceva şi practic acela a fost ajutorul meu”, a declarat Bianca Brad.
Ea a renunţat la ajutor specializat, chiar după prima întrevedere. „În clipa în care m-a întrebat, după ce i-am povestit în mare aşa, ‹‹Dar cît timp a trecut de cînd ai pierdut copilul?›› Deci nu a fost în stare să pronunţe numele copilului, ceea ce este esenţial pentru un părinte îndoliat. Asta a fost prima chestie care m-a lovit şi mi-a tras un semnal de alarmă. Următoarea m-a întrebat cît timp a trecut. Doi ani! ‹‹Aaa..păi trebuia să fi depăşit deja››. Poftim? Şi am înţeles! Foarte drăguţă de altfel, foarte ok, ştie multe lucruri, dar nu era pentru mine. Şi atunci practic psihologul meu a fost Dumnezeu. Dumnezeu este acolo tot timpul cu noi, numai că noi uităm şi nu avem curaj, ne bazăm mai mult pe oameni în loc să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Şi aici greşim fantastic. Eu de cînd am înţeles lucrul ăsta şi i-am cerut iertare lui Dumnezeu că nu am ştiut să mă îndrept către El, Îi simt prezenţa şi simt cum mă susţine”, a povestit ea drama prin care a trecut.
Lasă un răspuns