Val de viroze respiratorii în Romania

Potrivit medicilor, România se confruntă cu cel mai agresiv val de viroze respiratorii din ultimii ani.
Măştile şi dezinfectanţii au devenit istorie, iar asta se vede mai ales în spitalele de copii, unde deja se găsesc cu greu locuri pentru micuţii care au contactat infecţii respiratorii şi care au nevoie de internare.

La spitalele Grigore Alexandrescu, Marie Curie, Victor Gomoiu ori la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului se prezintă zilnic sute de copii cu infecţii respiratorii, iar locurile disponibile pentru internare se ocupă imediat după ce se eliberează.

„E un sezon mai intens în ceea ce privește virozele, probabil că se va termina mai repede decât anii trecuți pentru că știți că a început școala puțin mai repede, asta e situația”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

După doi ani de pandemie, Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu mai ține evidența elevilor și preșcolarilor care lipsesc din unitățile de învățământ din cauza virozelor respiratorii. Părinții spun însă că în această perioadă este o adevarată problemă mai ales în cazul creșelor și grădinițelor.

Viruşii ajung să circule dintr-o familie în alta şi să sufere mutaţii. De la finalul lunii octombrie, Capitala se confruntă cu câteva viroze neobişnuite. Oamenii se plâng că le resimt mult mai sever şi durează chiar şi până la trei săptămâni.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, în ultima săptămâna au fost înregistrate peste 300 de cazuri de gripă, faţă de 74 câte au fost raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *