Patru tipuri de mâncare ce îți provoacă senzația de foame

Patru tipuri de mâncare ce îți provoacă senzația de foame
Patru tipuri de mâncare ce îți provoacă senzația de foame

În caz că îţi este în continuare foame, chiar dacă ai mîncat, este posibil ca „vinovat“ să fie unul dintre aceste patru alimente.
Atunci cînd iei o gustare, mai ales în apropierea unei mese principale, este posibil ca alimentele consumate atunci să îţi crească pofta de mîncare şi nu să o diminueze, este de părere Dr. Belinda Lennerz, endocrinolog şi cercetător la Harvard.
„Mirosul, gustul sau chiar văzul unor alimente pot genera creşterea apetitului, stimulii la nivelul creierului percepînd asta ca pe o viitoare masă. În acelaşi timp, cîteva înghiţituri de mîncare declanşează dorinţa de a consuma mai mult, lucru ce nu poate fi satisfăcut de cîteva chipsuri sau o banană“, afirmă Lennerz.
Iată care sînt cele patru alimente ce îţi provoacă şi mai mult senzaţia de foame:

1. Chipsuri, pîine sau biscuiţi

„Chipsurile din cartofi, precum şi pîinea ori biscuiţii se încadrează în categoria carbohidraţilor procesaţi. Atunci cînd sînt consumate, aceste alimente duc la creşterea nivelului de zahăr din sînge, ceea ce va face ca organismul să producă o cantitate mai mare de insulină“, a declarat Lennerz, afirmînd că acest lucru va genera ulterior o senzaţie mai mare de foame.

2. Prăjituri şi dulciuri

Zahărul, în diverse forme, generează un apetit mai mare decît o fac alte surse de energie, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Yale. Practic, creierul îi va spune corpului că nu te-ai săturat, astfel că va trebui să consumi mai multă mîncare penru a potoli această senzaţie, afirmă Dr Robert Lustig, endocrinolog la Universtitatea din California.

3. Iaurt sărac în grăsimi

Mai multe studii au arătat că anumite tipuri de iaurt pot genera o senzaţie mai mare de foame, în special cele sărace în grăsimi. Explicaţia este faptul că cele din urmă conţin mai mult zahăr ori carbohidraţi procesaţi, ce vor genera efectele amintite mai sus.

4. Sucurile fără zahăr şi snack-urile cu îndulcitori artificiali

Un studiu recent condus de o echipă din Australia a descoperit că atunci cînd îndulcitorii artificiali intră în contact cu limba, stimulii de aici vor transmite creierului ideea că organismul va primi o cantitate mare de energie (calorii) în viitorul apropiat. Atunci cînd acele calorii nu sosesc, creierul încearcă să echilibreze balanţa şi te va face să consumi mai multă mîncare pentru a compensa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *