Micul-dejun de dimineaţă benefic pentru organism

Micul-dejun de dimineaţă benefic pentru organismPersoanele care iau micul-dejun în fiecare dimineaţă prezintă un risc mai mic de maladii cardiace în comparaţie cu persoanele care aleg să sară peste prima masă a zilei, potrivit unui studiu realizat pe 27.000 de voluntari .

 
În toate regimurile alimentare pentru slăbit, un mic-dejun echilibrat şi variat este recomandat în mod sistematic.
Un studiu american, publicat în revista Circulation, a dezvăluit faptul că bărbaţii care nu iau micul-dejun prezintă un risc mai mare de a suferi o criză cardiacă sau de a muri din cauza unei maladii a inimii.
Persoanele care sar peste micul-dejun se îngraşă mai mult, suferă mai des de diabet şi au o concentraţie de colesterol mai ridicată. În plus, acelaşi studiu a evidenţiat un risc cardiac ridicat pentru bărbaţii care obişnuiesc să mănânce în timpul nopţii, în comparaţie cu aceia care nu mai mănâncă nimic după cină.

 
Săritul peste micul-dejun corespunde unei tipologii sociale particulare. În acest studiu, voluntarii care nu iau micul-dejun sunt în general mai tineri, adeseori fumători, lucrează cu normă întreagă, sunt celibatari, fac mai puţin sport şi beau mai mult alcool.
Autorii studiului recomandă alcătuirea unui mic-dejun echilibrat, cu nutrimente variate, precum proteine (carne, peşte, produse lactate), carbohidraţi (cereale, pâine) şi vitamine şi minerale (fructe). Cercetătorii recomandă totodată includerea în micul-dejun a nucilor, alunelor şi a migdalelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *