Intervenţie la accident cu victime multiple

Intervenţie la accident cu victime multiple
Intervenţie la accident cu victime multiple

În data de 05.11.2016, în jurul orei 8:30, pe autostrada A2 la km 67, s-a produs un carmabol în care au fost implicate peste 30 de autovehicule.

În urma accidentului la nivelul judeţului Călăraşi s-a activat Planul Rosu de interventie. Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Călăraşi a mobilizat la locul accidentului opt echipaje medicale de urgenţă si un echipaj de transport sanitar, resurse care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au asigurat transportul a 19 victime.

Dintre acestea, nouă persoane au fost transportate către spitale din capită şi zece pacienţi au fost direcţionaţi către Spitalul Oraşenesc Lehliu-Gară. Intervenţia s-a desfăşurat în cooperare cu celelalte structuri de intervenţie, conform reglementărilor şi planurilor comune de intervenţie.

La nivelul instituţiei noastre, odată cu activarea Planului Roşu, s-a dispus creşterea treptată a capacităţii de intervenţie, fiind chemate din tura liberă încă două echipaje medicale de urgenţă, care au asigurat intervenţia pentru celelalte urgenţe ale populaţiei.

 

Activitatea SAJ Călăraşi în luna octombrie 2016.

Activitatea Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Călăraşi s-a desfăşurat, în luna octombrie, cu un număr de 15 echipaje medicale de urgenţă cu asistent, un echipaj medical de urgenţă cu medic şi 4 echipaje de transport sanitar neasistat.

Din punct de vedere al volumului activităţii, în luna octombrie 2016, autosanitarele operative din parcul auto au rulat 149.484 km pentru a răspunde cu promptitudine celor 3203 solicitări preluate prin intermediul numărului unic de urgenţă 112. Din numărul total de solicitări la care s-a intervenit, 1009 au fost urgente majore, 1.676 urgente cod galben şi 518 de cazuri de transport sanitar neasistat. Medicii din cadrul SAJ Călăraşi s-au deplasat la 180 cazuri (6,7%), restul de 2505 cazuri de urgenţă fiind soluţionate de către echipaje cu asistent medical.

Repartizarea solicitărilor pe punctele de lucru este următoarea: Staţia centrală Călăraşi -1338 solicitări (42%), Substaţia Olteniţa – 651 solicitări (20%), Substaţia Lehliu-Gară – 496 solicitări (15%), Substaţia Budeşti – 339 solicitări (11%), Substaţia Fundulea – 174 solicitări (5%), Substaţia Dragalina – 205 solicitări (6%).

Din totalul solicitărilor, cea mai mare pondere au avut-o afecţiunile digestive (16,6%) urmate de febră la adult şi copil (11,9%), afecţiuni cardio-vasculare (11,8%), afecţiuni neurologice (8,8%), afecţiuni psihiatrice (7%) traume (4,9%),. Echipajele SAJ Călăraşi au intervenit la 57 de pacienţi din accidente rutiere şi 60 de pacienţi aflaţi în stop cardio-respirator din care la 24 cazuri     s-au efectuat manevrele de resuscitare, în celelalte situaţii constatându-se decesul.

Timpul mediu de răspuns, în luna octombrie, a fost de 4’16” în mediul urban şi 15’13” în mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *