Medicii de pe ambulanţe pot reduce considerabil numărul de infarcte şi decese ale pacienţilor, înainte de sosirea acestora la spital, cu ajutorul unei injecţii ce conţine glucoză, insulină şi potasiu (GIP),conform unui studiu prezentat, marţi, în Statele Unite. Injecţia costă doar 50 de dolari.
Pentru studiul clinic, cercetătorii americani au instruit personalul medical de la 33 de servicii de urgenţă din 13 oraşe americane, pentru a administra injecţia GIP, imediat ce au observat că pacientul este pe punctul de a avea o criză cardiacă sau tocmai a fost victima unei astfel de crize.
Pentru acest lucru, ei efectuează, pe lângă alte analize, câte o electrocardiogramă, care le permite să detecteze infarctele sau eventuala producere a acestora.
Studiul a fost realizat pe 911 pacienţi. Jumătate dintre ei, selecţionaţi la întâmplare, au primit câte o injecţie GIP, iar cealaltă jumătate, o injecţie cu placebo.
Rezultatele au arătat că o injecţie GIP realizată devreme reduce pagubele suferite de ţesuturile muşchiului cardiac, fără împiedicarea producerii infarctului.
În medie,doar 2% din aceste ţesuturi au fost distruse în cazul persoanelor tratate cu o injecţie cu GIP, comparativ cu 10% în grupul ţintă.
Florin Driga
florin.driga@informatiadecalarasi.ro
Lasă un răspuns