Durerile de spate pot fi un semnal de alarmă pentru diverse afecţiuni, de la simple dureri artrozice pînă la dureri generate de uzura discului, tasări vertebrale sau presiuni asupra nervilor. De cele mai multe ori, în perioada rece, simptomele se agravează.
În general, există un cumul de cauze pentru aceste dureri: stilul de viaţă sedentar, regimul alimentar, fumatul, statul în picioare. Ca rezultat, apare uzarea coloanei vertebrale, proces care, în timp, generează dureri. În prezent, 6 din 10 adulţi cu vîrsta de peste 65 ani, aleşi aleator, fără simptome, prezintă hernii de disc la un examen RMN!
La cealaltă extremă se situează cei care îşi suprasolicită organismul prin practicarea diverselor sporturi (de exemplu alergare pe distanţe lungi), fără să aibă o fundaţie musculară care să susţină efortul depus. Veriga cea mai slabă cedează, iar în acest caz este vorba de coloana vertebrală (la care se pot adauga probleme la genunchi, articulaţia coxofemurală şi altele). Muşchiul nu mai poate prelua stresul mecanic cauzat de temperaturile scăzute. Ca urmare, descărcarea are loc pe structura spinală, accentuînd problemele existente.
Dacă depistăm cauza, indicaţia principală este kinetoterapia. Acesta trebuie efectuată regulat, pe o anumită perioadă (inclusiv după dispariţia durerii), dar este nevoie şi de schimbarea stilului de viaţă. De cele mai multe ori, se ajunge la tratamentul simptomatic – de la antiinflamatoare pînă la intervenţii sau operaţii, dar toate acestea tratează doar simptomul, nu cauza care se află la rădăcina durerii de spate.
Lasă un răspuns