16 medicamente noi pe lista de compensate şi gratuite

16 medicamente noi pe lista de compensate şi gratuite

Guvernul a aprobat, ieri, printr-o hotărîre, introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a 16 noi molecule, destinate tratării mai multor tipuri de afecţiuni – oncologice, astm bronşic, poliartrită reumatoidă, afecţiuni care ţin de HIV/SIDA, dermatită atopică gravă sau tuberculoză.

„Astăzi au fost introduse 16 molecule noi în lista de medicamente compensate şi gratuite, prin intermediul unei Hotărîri de Guvern. Medicamentele sînt destinate pentru tratamentul mai multor afecţiuni, cum ar fi afecţiuni oncologice, astm bronşic, poliartrită reumatoidă, afecţiuni care ţin de HIV/SIDA, dermatită atopică gravă sau tuberculoză. Dintre aceste 16 molecule noi, trei sînt destinate tratamentelor pentru afecţiuni oncologice şi sînt incluse în lista de medicamente gratuite, nouă molecule sînt destinate pentru tratamentul tuberculozei multidrog rezistente şi mai sînt molecule care tratează diferite afecţiuni, e vorba despre medicamente antivirale, medicamente antiinflamatorii“, a declarat purtătorul de cuvînt al Executivului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a explicat că pe lista celor 16 molecule figurează şi una folosită pentru pacienţii care beneficiază de transplant. „Adică sînt molecule care ajută pacienţii să suporte mai bine transplantul, să nu rejecteze respectivul organ“, a completat Barbu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, trei dintre moleculele introduse ieri în lista de medicamente gratuite „sînt destinate tratamentelor pentru afecţiuni oncologice: leucemie limfoblastică acută, mielom multiplu şi mielom multiplu recidivant“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *