
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că susţine necondiţionat suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a anunţat că a plecat în concediu şi şi-a delegat atribuţiile deoarece sesiunea extraordinară era programată să dureze o săptămînă, nu două.
Tăriceanu şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Senatului către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, în perioada 9-11 iulie.
„Refuzul preşedintelui poate să fie trecut în registrul gesturilor politice care ar putea să îi aducă anumite posturi. Deciziile CCR sunt obligatorii. Dacă una din instituţiile importante ale statului, Preşedintele, nu respectă deciziil CCR, atunci să ştiţi că refuzi până jos, pînă la ultimul cetăţean. (…) Nu avem decît măsura extremă a suspendării, şi am spus că această măsură trebuie foarte bine întărită, pentru că e aproape sigur că poate unele dintre problemele cu care sîntem confruntaţi, dar poate să creeze şi numeroase alte probleme. Ceea ce pot să vă spun este că voi susţine necondiţionat o decizie a coaliţiei de a demara procedura de suspendare (a preşedintelui – n.r.), avînd în vedere că au grijă de unul dintre cei doi parteneri, unul dintre cei doi piloni pe care se situează coaliţia de guvernare. (…) Eu nu voi accepta niciodată ca drepturile şi libertăţile indviduale ale cetăţenilor să fie încălcate. Nu voi accepta să facem a astfel de derogări de la statul de drept şi, ca atare, sigur, repet, dacă o astfel de decizie vom considera că trebuie luată, trebuie să mergem înainte”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. El a mai explicat că a plecat în concediu şi şi-a delegat atribuţiile deoarece sesiunea extraordinară era programată să dureze o săptămână, nu două, şi a discutat cu Liviu Dragnea despre suspendare săptămâna trecută.
Lasă un răspuns