Primarii cu locuitori mai mulţi vor primi salarii majorate

Primarii cu locuitori mai mulţi vor primi salarii majorateLiviu Dragnea a declarat, joi, că a preluat propunerea Asociaţiei comunelor de a reclasifica localităţile în funcţie de numărul de locuitori, el arătând că unii primari vor primi, în consecinţă, salarii majorate de la 1 ianuarie 2014, ca urmare a acestei reclasificări.

 
Până acum, clasificarea localităţilor era în funcţie de comune, oraşe, municipii, fără să se ţină cont de numărul de locuitori. Propunerea lor, corectă, este ca în legislaţie clasificarea să fie realizată în funcţie de numărul de locuitori, pentru că sunt comune care au 15.000 de locuitori şi oraşe care au 1.700 de locuitori. E incorect ca într-un oraş cu 1.700 de locuitori indemnizaţia primarului să fie mai mare decât a unui primar care conduce 15.000 de locuitori”, a spus Dragnea.

 
Astfel, salariile primarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2014, creşterea fiind generată de reclasificarea localităţilor în funcţie de numărul de locuitori.
Una dintre plângerile reprezentanţilor Asociaţiei Comunelor a privit faptul că salariile unora dintre ei sunt mai mici decât salariile edililor unor oraşe, deşi comunele respective sunt mai mari, ca număr de locuitori, decât unele oraşe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *