Judecătorii CCR au dat undă verde pensiilor speciale ale primarilor

Judecătorii CCR au dat undă verde pensiilor speciale ale primarilor

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins ieri sesizarea Avocatului Poporului cu privire la Codul Administrativ, adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă de Guvernul Dăncilă. Legea prevede şi acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali. Totuşi, prevederile prin care sunt acordate pensiile speciale au fost amânate până în 2021 de Guvernul Orban prin Ordonanţă de Urgenţă. OUG a fost însă deja respins în Senat, iar dacă şi Camera Deputaţilor va respinge Ordonanţa, primarii vor primi pensii speciale din acest an.
Conform Codului Administrativ vor primi pensii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene, pensii calculate în baza unui procent din salariu şi a numărului de mandate. Impactul bugetar anual al pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de CJ şi vicepreşedinţi de CJ, este cuprins între 150 şi 170 de milioane de lei. Pensiile vor fi plătite de Primării şi de Consiliile Judeţene. Pe 28 august 2019, Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă a Guvernului pe Codul Administrativ. Avocatul Poporului considera că modificarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă nu se justifică. Potrivit noului Cod administrativ, preşedintele ţării va avea la dispoziţie doar 10 zile pentru a semna decretele privind numirea unui ministru. Termenul a fost redus drastic, de la 45 de zile. Totodată, Executivul are la dispoziţie 5 zile pentru a numi un ministru. De asemenea, conform Codului Administrativ autorităţile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităţilor în unităţile administrativ teritoriale şi în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *