Igaş: Antonescu este cel mai mare chiulangiu din Parlament

Senatorul PDL Traian Igaş afirmă că greva parlamentară a opoziţiei este „o abordare complet greşită şi lipsită de responsabilitate faţă de români”, numindu-l pe Crin Antonescu „cel mai mare chiulangiu” pentru că ar avea „o prezenţă la serviciu de zero la sută”.
„Ideea de a continua pe linia boicotării lucrărilor sau a absentării de la lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor este o abordare complet greşită şi lipsită de responsabilitate faţă de români. Cu câteva zile înainte de începerea sesiuni normale a Parlamentului, au cerut sesiune extraordinară, cu motivarea că dialogul trebuie să aibă loc în Parlament, şi nu în stradă. Şi am avut sesiune extraordinară. Acum, când a început sesiunea normală, nu mai vin, nu mai consideră că dialogul trebuie să aibă loc în Parlament”, a spus senatorul Traian Igaş, într-o conferinţă de presă.

Fostul ministru de Interne a adăugat că liderul PNL, Crin Antonescu, „este primul care a picat examenul prezenţei la serviciu, cu zero la sută”.
Igaş a spus că Antonescu „este cel mai mare chiulangiu din Parlament pentru că nu îi place munca”, dar că nu îi înţelege pe colegii din opoziţie ai acestuia.

„Aceasta este «alternativa» reală a opoziţiei pentru România: zero prezenţă la serviciu, 1,4 milioane de euro pe lună salarii şi indemnizaţii «băgate» în buzunar”, a afirmat senatorul Traian Igaş.

La aceeaşi conferinţă de presă, senatorul Ovidiu Marian a spus că parlamentarii opoziţiei „fac coadă doar la casierii pentru a-şi încasa banii”.

Mai mulţi deputaţi PSD au semnat, luni, listele de prezenţă la Camera Deputaţilor, cu menţiunea „Protest parlamentar”, iar unii dintre aceştia au asistat la lucrările în plen de la balconul sălii de şedinţă, în timp ce, din partea PNL, şedinţa era monitorizată, din sală, de viceliderul Eugen Nicolăescu.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *