Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil.
Curtea Constituţională menţionează că, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.
Conform unor surse oficiale decizia a fost luată cu 6 voturi la 3. Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore.
Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10:00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că CCR a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.
„A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean.
Lasă un răspuns