Suntem în plină campanie pentru Parlamentul European, ”moment în care putem merge către cetățeni pentru a vorbi despre politica europeană”, așa cum a afirmat Adina Vălean, candidat PNL la europarlamentare, și nu despre pensii și salarii care, să fim serioși, nu vor fi tăiate atâta timp cât legile României vor fi respectate, și nu cât domnul Victor Ponta va fi premier…sau președinte! Domnule Victor Ponta, nu sunteți în campanie pentru alegerile prezidențiale!
Abordarea unor astfel de subiecte – pentru manipularea unui public sensibil, afectat de abuzurile guvernării Boc, dovedesc încă o dată ( dacă mai era nevoie!?) lipsa de viziune a PSD, inexistența unor politici europene concrete, dar mai ales faptul că atât Victor Ponta , cât și PSD-ul nu au acceptat niciodată serios candidatura lui Crin Antonescu pentru prezidențiale.
Dar PNL are viziune! PNL are politici concrete pe domenii-cheie! PNL le vorbește românilor despre prosperitate, dar nu ca reflex al ajutoarelor guvernamentale, ci prin politici serioase, vizând măsuri economice concrete: eliminarea birocrației și a pericolelor fiscale, prioritizarea fondurilor europene către proiectele industriale care includ producția locală.
Pentru ca viața românilor să fie mai bună, este nevoie de legi bune și decizii la nivelul P.E. luate de oameni politici competenți, cu experiență în cadrul mecanismelor europene de decizie. În viziunea liberală, domeniile de care depinde puterea economică a României pe piața europeană sunt: politică financiară, integrarea tinerilor în piața muncii, industrie, energie, agricultură, infrastructură, IMM-uri, IT&C și Tehnologie, transporturi. Pentru dezvoltarea domeniului transporturi, bunăoară, demersurile europarlamentarilor PNL vor fi centrate pe:
· SUSȚINEREA FINANȚĂRII TERMINALELOR MULTIMODALE care facilitează traficul de mărfuri pe rute de transport rutier, feroviar și naval. Conectarea celui mai mare port de la Marea Neagră, Constanța, cu Rotterdam de la Marea Nordului, cel mai mare port al Europei via coridorul Dunăre – Main – Rin, este un proiect strategic pentru dezvoltarea economică.
· MILITAREA PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI DUNĂRII care presupune modernizarea tuturor celor 16 porturi dunărene și dezvoltarea lor integrată cu centre multimodale de transport, astfel încât mărfurile transportate pe cale navală să poată fi preluate din porturi pe cale rutieră și feroviară până la destinație și invers.
· SUSȚINEREA CONSTRUCȚIEI AUTOSTRĂZII PITEȘTI-SIBIU și a tronsonului Craiova – Pitești cu alocări din Fondul de Coeziune și din Mecanismul Conectarea Europei înainte de finanțarea oricăror coridoare paralele prin investiții.
· MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII FEROVIARE prin investiții coordonate la nivelul Master Planului de Transport, astfel încât să fie fructificate avantajele competitive ale transportului feroviar – siguranță, costuri scăzute, impact de mediu redus, predictibilitate.
· FINANȚAREA DIN FONDUL DE COEZIUNE ÎN CONDIȚII MAI AVANTAJOASE. PNL va susține securizarea alocărilor financiare din Fondul de Coeziune, unde României îi sunt repartizate 7,25 miliarde de euro între 2014 și 2020. În mod proporțional, României îi vor reveni 1,24 miliarde din cele 11,3 miliarde ale Mecanismului Conectarea Europei destinate statelor din Coeziune pentru proiecte de transport.
· SUSȚINEREA CREĂRII UNUI MECANISM EUROPEAN DE INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ. Un asemenea mecanism propune intervenții directe prin granturi și instrumente financiare pentru a atrage investiții private substanțiale pentru a acoperi necesitățile unei infrastructuri insuficient dezvoltate și în curs de îmbătrânire. Mecanismul Conectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF) reprezintă brațul de finanțare al proiectelor de interes comun european în infrastructura de transport, energie și telecomunicații. CEF are alocate fonduri de 33,2 mld euro, acesta fiind singurul mecanism dedicat direct creșterii economice în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.
Votați pentru Prosperitate Națiune Libertate!
Lasă un răspuns