Un vânator s-a dus la vânătoare în pădure şi fără să-şi dea seama l-a prins noaptea şi s-a rătăcit. Bătea vântul, era frig şi ploua iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fără să mai ştie unde se află. Într-un târziu vede undeva o lumină şi tot mergând către ea ajunge la un canton silvic. Bate la uşă şi apare pădurarul:
– Te-ai rătăcit – spune omul şi îl pofteşte în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineaţă când îţi arăt drumul. Până atunci stai la masă cu noi, dar avem numai mamaligă cu brânză. Vânătorul era obosit şi flămând, pentru că mersese toată ziua fără să mănânce. După ce mănâncă o vreme, întreabă:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…
Nu trece mult şi întreabă din nou:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă… După ce se repetă acţiunea cu mămăliga cu brânza de mai multe ori, adorm toţi în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat şi vânătorul pe o saltea pe jos. După miezul nopţii se aude urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbracă repede şi dispare în noapte. În urma lui rămâne o linişte apăsătoare.
După un timp, vânătorul întreabă în întuneric:
– Oare stă mult?
– Stă mult, îi răspunde femeia în şoaptă.
– Oare nu mă prinde? întreaba din nou vânătorul.
– Nu te prinde măi omule, că până iese el în calea lupilor, la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea.
– Zici că nu mă prinde…
– Nu te prinde, fi sigur de asta. Hai, curaj!
– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză!
Lasă un răspuns