Începînd de joi, se deschid pîrtiile de pe domeniul schiabil din Poiana Braşov.
„Starea pîrtiilor este foarte bună, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 100 de centimetri la vîrf şi 50 – 60 de centimetri la bază, cea mai mare parte fiind zăpadă artificială, pentru care s-au utilizat aproximativ 80.000 de metri cubi de apă din lacul artificial situat pe platoul Ruia.
De joi se va putea schia pe pîrtiile Lupului, partea superioară, Kantzel, Sulinar şi Drumul Roşu, pînă la bază, Bradului şi Stadionului. Deocamdată, ramîn închise pîrtiile Ruia, Subteleferic- zona inferioara şi Lupului- zona inferioară. În funcţie de condiţiile meteo, se va continua înzăpezirea artificială în partea inferioară a
masivului”, a declarat administratorul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz.
Sistemul de înzăpezire cu lăncii funcţionează la temperaturi de -4 grade Celsius, iar tunurile la -2 grade Celsius. Pentru înzăpezirea domeniului schiabil s-au utilizat 24 de tunuri şi 120 de lăncii, care au produs aproximativ 200.000 de metri cubi de zăpadă artificială.
În perioada următoare se vor mai adăuga încă cinci tunuri pentru îmbunătăţirea sistemului de înzăpezire artificială. Tot de joi vor fi puse în funcţiune şi instalaţiile pe cablu dedicate sezonului de iarnă, respectiv telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadionului.
Începînd din acest sezon de iarnă, Poiana Brasov îi aşteaptă pe schiori cu tarife mai mari la transportul pe cablu, aceasta fiind prima majorare după două sezoane. Potrivit noilor tarife, aprobate deja de Consiliul Local Brasov, o urcare sau coborîre simplă cu telecabina va costa în acest sezon 20 de lei, respectiv 10 lei pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 6 şi 12 ani. De asemenea, o urcare şi o coborîre cu telecabina vor costa 35 de lei şi 17 lei pentru copii.
Lasă un răspuns