Un nou val de praf saharian va ajunge în România

Din nordul Africii vor ajunge în România mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone din țară.

Un episod intens de praf din Sahara a putut fi observat în România în 24 aprilie.

În perioada 21 – 22 mai circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei.

În seara zilei de marți (21 mai) și în cursul nopții de marți spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă și deasupra României, în special peste regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul, sudul și sud-estul României.

Datele colectate de serviciul Copernicus privind schimbările climatice al UE arată că în ultimele luni au fost multe episoade în care masele de aer din nordul Africii au adus cantități de praf din Sahara.

În general în anotimpul rece erau mai rare aceste transporturi din nordul Africii, însă iarna 2023-2024 a fost ieșită din comun din multe puncte de vedere. Seceta din zona Mediteranei și din Maghreb – dar și schimbările intervenite în caracteristicile circulației maselor de aer – par să fi contribuit la o tot mai intensa prezență a nisipului saharian în Europa.

One thought on “Un nou val de praf saharian va ajunge în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *