Tinerii până în 25 de ani vor fi scutiţi de impozit pe salariu

Tinerii până în 25 de ani vor fi scutiţi de impozit pe salariu
Tinerii până în 25 de ani vor fi scutiţi de impozit pe salariu

Tinerii în vîrstă de pînă la 25 de ani vor fi scutiţi trei ani de la plata impozitului pe salariu, după modelul aplicat în prezent doar pentru angajaţii firmelor din IT, facilitate care îi va ajuta şi pe angajatori, scutiţi astfel de la acoperirea costului cu impozitul angajatului.

 

Un proiect în acest sens a fost redactat în Parlament, cu argumentul că tinerii vor fi ajutaţi astfel să se angajeze mai uşor şi pentru bani mai mulţi şi nu vor mai pleca din ţară. Pentru ca facilitatea să fie aplicată, este nevoie de acordul ambelor Camere ale Parlamentului şi de un decret de promulgare al preşedintelui Klaus Iohannis.

 

Proiectul modifică actualul text al Codului Fiscal, introducînd în categoria veniturilor neimpozabile pe cele din salarii şi asimilate salariilor realizate în primii trei ani de muncă de către tinerii cu vîrsta mai mică de 25 de ani.
Modificarea este explicată prin faptul că şomajul în rîndul tinerilor din România sub 25 de ani este peste media europeană, mai exact de 24% faţă de 22,2%, angajarea în regim part-time fiind soluţia optimă pentru mulţi dintre tinerii cu vîrste cuprinse între 15-25 de ani, dar descurajată de fiscalitatea ridicată.

 
„În momentul de faţă, există un precedent al scutirii implicite de impozit pe venit a unei categorii de tineri, în cazul persoanelor care lucrează în domeniul IT, categorie care înglobează cu preponderenţă persoane tinere. Menţinerea acestei scutiri a avut un efect pozitiv de-a lungul timpului, determinînd tinerii profesionişti din domeniu să nu dea curs altor posibilităţi de muncă mai ofertante, dar din afara ţării. Asemenea tinerilor care lucrează în domeniul IT, în fiecare domeniu există tineri cu potenţial de performanţă pentru care scutirea de la plata impozitului pe venitul rezultat din cîştigurile salariale poate fi un imbold puternic de a performa în România, nu în afara graniţelor“, este scris în document.

Facilitatea îi va stimula şi pe angajatori să apeleze la tineri, deoarece nu vor mai fi obligaţi să acopere cheltuielile pentru impozitul angajatului, mai este apreciat în proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *