
Actualul Guvern are pe masa de lucru un proiect de Ordonanţă prin care va bloca pe perioada întregului an acordarea tichetelor de masă, a celor cadou, a cupoanelor sociale pentru elevi, dar şi acordarea a 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut. Acestea fuseseră blocate de Guvernul Cioloş, însă doar pînă la data de 1 martie.
„Se propune extinderea aplicării şi pe perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 care vizează:
*metodologia de stabilire a drepturilor salariale de care beneficiază personalul din sectorul bugetar în anumite situaţii specifice (personalul nou încadrat, promovat, care desfăşoară activităţi suplimentare, etc.);
*suspendarea acordării de premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanţă, ajutoare/indemnizaţii la ieşirea la pensie/trecerea în rezervă;
*menţinerea la nivelul în plată a unor indemnizaţii acordate pentru anumite categorii de beneficiari (indemnizaţiile prevăzute de Decretul- Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţii academicieni şi urmaşii acestora, etc.).
*prorogarea aplicării prevederilor art. 27 alin. (6), art. 36t alin. (3) lit. e) şi g) şi art. 356 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art. 19 lit. b) şi c) ale art. II din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, a Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine că supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I – IV din învăţămîntul de stat şi confesional, cu modificările ulterioare până la 1 ianuarie 2018;
*menţinerea regimului actual de finanţare al Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României, respectiv integral din venituri proprii; menţinerea cotei de contribuţie la fondul de pensii la nivelul prevăzut pentru anul 2016 .
*Se propune ca numărul maxim de posturi finanţat în anul 2017 din fonduri publice de către instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare să fie stabilit astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal. Ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanţează, cu respectarea acestei condiţionalităţi
Lasă un răspuns