Un proiect de lege depus de senatorii PNL , prevede că seniorii cu pensii de până la 3.000 de lei să poată obţine cu taxe zero adeverinţele de venit, conform unui comunicat de presă.
De asemenea, pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 3.001 şi 6.000 de lei, costurile se reduc la jumătate.
„Senatorii PNL au depus în procedură parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obţine cu taxe zero adeverinţele de venit de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor, arhivisti”.
„Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot solicita gratuit aceste adeverinţe, costul lor fiind decontat de către agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale! Pentru pensionarii cu venituri din pensii cuprinse între 3.001 şi 6.000 lei, costurile pentru emiterea adeverinţelor se reduc la jumătate!”, precizează liberalii.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a solicitat dezbaterea şi aprobarea acestei iniţiative în procedură de urgenţă, astfel încât ambele camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede.
Lasă un răspuns