Negociatorii Parlamentului European și președinția germană a Consiliului UE au ajuns joi la un acord cu privire la condiționarea acordării fondurilor europene de criteriul respectării statului de drept, au anunțat cele două instituții.Acest acord de condiționare acoperă toate fondurile UE, inclusiv resursele alocate prin instrumentul de recuperare Next Generation EU.
Țările UE care nu respectă statul de drept vor risca să piardă accesul la fondurile UE, în temeiul acestui acord provizoriu încheiat joi de negociatorii Parlamentului și Consiliului, informează și Parlamentul European într-un comunicat transmis CaleaEuropeană.ro și în care explică principalele prevederi ale acordului. Acordul provizoriu între Parlament și Consiliu se bazează pe orientările politice furnizate de liderii UE în cadrul reuniunii lor din 17-21 iulie 2020 când au ajuns la un acord istoric privind un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 de 1.074 de miliarde de euro și un fond de redresare de 750 de miliarde de euro. Acum, acordul privind mecanismul statului de drept va fi supus aprobării ambelor instituții. Negocierile au fost dificile în contextul în care președinția germană a Consiliului, care susține un astfel de mecanism, a întâmpinat probleme în rândul statelor membre, îndeosebi Ungaria și Polonia, care se simt vizate de un astfel de instrument în contextul procedurilor lansate de UE la adresa Budapestei și Varșoviei pentru riscul încălcării statului de drept. În ce o privește, România, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, a transmis în mai multe rânduri că este de acord ca fondurile europene să fie condiționate de statul de drept.
Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe în Parlamentul European, a salutat ieri acordul istoric convenit între negociatorii Parlamentului și statele membre reprezentate de președinția germană a Consiliului privind un mecanism pentru condiționarea acordării fondurilor UE de criteriul respectării statului de drept. Separat, într-o amplă postare pe Facebook, Cioloș a subliniat că guvernele și politicienii care pun în pericol independența justiției și care nu respectă valorile europene nu vor mai avea acces la banii europeni.
„Respectarea statului de drept și a valorilor europene, protejarea independenței justiției și lupta anti-corupție sunt elemente fundamentale ale angajamentului politic al USRPLUS și al Renew Europe. Am putut face asta la nivel european. Vom putea cu siguranță face același lucru și în țară, dacă vom avea încrederea tuturor celor care vor o Românie fără hoție!”, a subliniat Cioloș.
În context, el a menţionat şi rolul pe care va trebui să-l joace Biroul procurorului european în verificarea modului în care sunt cheltuiţi banii europeni. „Acel Birou al procurorului european, condus de Laura Codruţa Kovesi şi care începe să-şi intre în pâine şi să-şi asume atribuţiile, va juca un rol important în verificarea modului în care vor fi folosite aceste fonduri care vor fi distribuite masiv statelor membre în următoarele luni”, a afirmat europarlamentarul Dacian Cioloș.
Lasă un răspuns