Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere, la valoarea de 44,1 puncte, fiind cu 0,7 puncte mai mare decît valoarea consemnata în exerciţiul anterior, evoluţie care s-a datorat ambelor componente ale indicatorului, arată datele publicate de CFA. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,6891 (în creştere cu 470 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7329 (valoare în creştere cu 512 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară), informează CFA într-un comunicat transmis marţi.
Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică, lansat în 2011, măsoară anticipaţiile analiştilor financiari privind activitatea economică în România pentru următoarele 12 luni. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).
De asemenea, toţi participanţii anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.
Oficialii CFA spun că sînt de remarcat (”consistente cu anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei”) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atît pentru scadențele pe termen scurt (trei luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (cinci ani), 100%, şi respectiv 98% dintre participanţii la sondaj anticipînd această evoluţie.
Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţă de trei luni anticipată peste 12 luni este 3,25% (valoare în creştere cu 0,62 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de cinci ani este de 4,74%, valoare în creştere cu 0,70 puncte procentuale faţă de exerciţiul anterior.
Sondajul este realizat în ultima săptămînă a fiecărei luni în rîndul membrilor CFA România şi al candidaţilor pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA), organizaţia avînd peste 180 de membri.
Lasă un răspuns