Guvernul vrea să impună reguli stricte la vînzarea de credite. Băncile nu vor mai putea să vîndă creditele plătite la zi, iar rău-platnicii vor fi protejaţi de hărţuielile recuperatorilor de datorii. Pierderea băncilor s-a transformat într-o afacere bănoasă pentru recuperatorii de datorii. În 2014, cele 200 de firme care s-au ocupat de rău-platnici au făcut profituri de peste 20 de milioane de euro. Noile reguli apar într-un proiect de lege iniţiat de Protecţia Consumatorilor, care ar trebui să intre în vigoare peste două luni.
Banca nu va mai putea vinde creditele plătite la zi
Pînă acum, multe bănci au vîndut datoriile clienţilor către firme de recuperare pe care le controlau direct sau indirect, la preţuri foarte mici. Practic, bancherii şi-au mutat creditele dintr-un buzunar în altul, iar clienţii au ajuns datori la firme din străinătate. Nu a contat dacă şi-au plătit ratele la timp sau dacă aveau restanţe. Este cazul unui împrumutat, care spune că nu a avut nicio întîrziere la plata ratelor. „Banca a transferat drepturile sale asupra creanţelor împreună cu alte drepturi, dobînzi sau beneficii şi orice garanţii, accesorii ataşate cu privire la contractul de credit pe care îl avem în derulare. Nu am primit decît o notificare şi cam asta a fost tot”, spune bărbatul. Pentru a evita astfel de situaţii, Protecţia Consumatorilor impune într-un proiect de ordonanţă noi reguli. Banca nu va mai putea să vîndă creditele care sînt plătite la zi, ci doar pe cele cu restanţe, iar firmele care le cumpără nu mai pot fi înrudite cu băncile. În plus, Protecţia Consumatorilor vrea ca recuperatorii de datorii să nu mai poată încasa dobînzi suplimentare, ci doar datoria ca atare. Firmele vizate de schimbările legislative nu au dorit să comenteze prevederile referitoare la dobînzi, dar cer ca ordonanţa să se refere doar la bănci.
Reguli de comportament pentru recuperatori
ANPC propune şi reguli de comportament pentru recuperatori, care nu vor mai avea voie să-i hărţuiască pe datornici, să le lase notificări la uşa locuinţei, să-i caute la serviciu ori să-i contacteze la ore tîrzii. Înainte să ajungă la recuperatori, bancherul va fi obligat să găsească variante pentru reducerea ratelor datornicului. „Trebuie să vină cu o ofertă pliată pe nevoile consumatorului, în sensul că se va ţine cont de ce venituri are, ce posibilităţi de plată va avea în perioada care va decurge”, spune Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC. Din primăvara anului trecut şi pînă acum, băncile au vîndut dosare de credite în valoare de peste şapte miliarde de lei, potrivit estimărilor din piaţă.
Lasă un răspuns