Producţia de vin a României a scăzut cu 20% în 2014

Producţia de vin a României a scăzut cu 20% în 2014
Producţia de vin a României a scăzut cu 20% în 2014

Productia de vin a Romaniei a scazut cu 20% in 2014 pana la 4,093 milioane hectolitri, de la 5,113 milioane hectolitri in 2013, dar cu toate acestea Romania ocupa in continuare locul 12 in topul celor mai mari producatori mondiali de vin, conform datelor preliminare publicate joi de Organizatia Internationala a Viei si Vinului (OIV).

La nivel mondial, productia de vin a scazut cu 6% in 2014, pana la 271 milioane hectolitri, OIV precizand ca productia din acest an a revenit la un nivel ‘mediu’ dupa productia record de 287 milioane hectolitri inregistrata in 2013. ‘Reducerea productiei a fost amplificata in tarile din Europa de Est: Bulgaria, Romania si Slovacia, inregistrand scaderi semnificative ale productiilor lor de vin comparativ cu 2013 (minus 30%, minus 20% si minus 16% ) din cauza conditiilor climatice nefavorabile’, se arata in raportul OIV.

Franta a redevenit in 2014 cel mai mare producator mondial de vin, cu 46 milioane de hectolitri, in crestere cu 10% comparativ cu 2013, depasind Italia si Spania. In cazul ultimelor doua tari productia de vin a scazut cu 15%, respectiv 19%. Cele mai mari cresteri ale productiei de vin au fost inregistrate in Noua Zeelanda, crestere de 29% pana la nivelul record de 3,2 milioane hectolitri (locul 11 la nivel mondial) si in Germania, crestere de 16% pana la 9,7 milioane hectolitri, locul 10 la nivel mondial.
Directorul general al OIV, Jean-Marie Aurand, a precizat ca in ceea ce priveste consumul mondial de vin datele preliminare arata ca in 2014 a avut loc o consolidare pana la 243 milioane hectolitri.

Editia din acest an a Congresului mondial al viei si vinului va fi organizata in perioada 9-14 noiembrie la Mendoza, Argentina. Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) estima la mijlocul lunii septembrie o diminuare a recoltei de struguri cu 25%, comparativ cu anul 2012, din cauza precipitatiilor si grindinei, aceste aspecte influentand si productia totala de vin.

“Avem un an atipic. 2014 este un an cu o productie diminuata fata de 2012 cu 25%. Vreau sa punctez ca anul 2013 a fost un an cu o productie de struguri si de vin foarte mare si de aceea nu facem referire la anul de productie 2013. Au fost regiuni viticole afectate de grindina, cu preponderenta Banat, Mehedinti, Dragasani si Tulcea. Precipitatiile au fost duble cantitativ fata de anul precedent, iar acest lucru a ingreunat campania agricola in general, de la tratamente pana la cules. Culesul strugurilor este intarziat cu doua saptamani fata de o perioada normala”, a declarat directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, intr-o conferinta de presa sustinuta in data de 18 septembrie.

Pe de alte parte, calitatea vinului in 2014 ar putea fi una ridicata daca vremea calduroasa se va mentine pentru mai mult timp, a mai afirmat seful PNVV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *