
Chiar dacă nu aplică sistemul Split TVA, orice firmă trebuie să fie atentă la firmele partenere care aplică acest sistem, pentru că orice greşeală aduce amenzi.
Sistemul Split TVA se aplică doar firmelor aflate în insolvenţă şi celor care, la 31 decembrie 2017, aveau datorii la plata taxei pe valoarea adăugată. Însă măsura introducerii acestui sistem de plată afectează şi relaţiile comerciale pe care le au alte firme cu cele obligate prin lege să aplice plata separată a taxei.
Procedură complicată
După mari insistenţe ale mediului de afaceri, sistemul de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), numit de legiuitori Split TVA, nu se mai aplică tuturor firmelor, cum era varianta iniţială a proiectului de act normativ, ci doar societăţilor intrate în insolvenţă şi celor care, la finele anului 2017, aveau datorii către stat la plata TVA, peste anumite praguri. Potrivit legislaţiei fiscale, încep să aplice sistemul Split TVA firmele care au datorii la TVA de peste 60 de zile, astfel că de la 1 martie 2018 a început primul val de aplicare a Split TVA, în sensul că mai multe firme care se încadrează în condiţiile legii sînt obligate să aplice acest nou sistem de plată defalcată a TVA. Ce presupune acest lucru? Firmele aflate în insolvenţă şi cele cu datorii la plata TVA trebuie să îşi anunţe toţi partenerii de afaceri că au intrat obligatoriu în sistemul de plată defalcată a TVA şi să le transmită acestora noul cont în care se va colecta TVA. Deoarece sînt firme cu probleme, acestea nu pot folosi banii din contul de TVA decît pentru plata acestei taxe către stat. De acum înainte, firmele care au datorii la plata TVA, după 60 de zile de la crearea datoriilor către Fisc trebuie să aplice plata defalcată a TVA. Această situaţie va afecta şi alte societăţi.
Nici firmele care nu aplică Split TVA nu pot sta liniştite
Legislaţia fiscală prevede amenzi şi pentru firmele care aplică split TVA şi nu îşi informează partenerii de afaceri de acest lucru, precum şi pentru firmele corecte, plătitoare de TVA, care nu aplică TVA defalcată, dar care greşesc contul în care trebuie să vireze TVA către societatea parteneră obligată să aplice. O firmă care trece la noul sistem Split TVA este obligată să-şi informeze partenerii de afaceri cu privire la faptul că a adoptat noua modalitate de plată. Firma respectivă mai trebuie să le transmită partenerilor de afaceri noul cont în care aceştia să vireze sumele aferente TVA pentru marfa sau serviciul achiziţionat de la societatea respectivă. Astfel, o firmă normală, care nu aplică sistemul Split TVA, este obligată să facă două plăţi către furnizorul mărfii (sau serviciului): o plată în contul separat de TVA şi o plată în contul indicat de firma respectivă, în care se virează contravaloarea mărfii. Practic, nici firmele care nu aplică Split TVA nu pot sta liniştite, ci trebuie să fie foarte atente cînd efectuează plăţi în contul furnizorilor şi să îşi verifice partenerii de afaceri, înainte de a plăti orice marfă, în Registrul persoanelor care folosesc plata defalcată a TVA, publicat de la 1 martie pe site-ul ANAF. Se introduce în Registrul respectiv codul unic de înregistrare (CUI-ul) a firmei care a emis factura, apoi se tastează un cod (capcha) dat de soft-ul ANAF. Pe ecran apare dacă firma căutată este sau nu în Registrul persoanelor care folosesc TVA defalcată. Dacă a intrat acel furnizor, atunci plăţile către el trebuie defalcate şi efectuate în două conturi. Deci şi firmele care nu aplică Split TVA au costuri în plus, pentru că fac două plăţi pentru a achita către o singură firmă, aşadar achită două comisioane către bănci pentru aceeaşi operaţiune.
Cine greşeşte, plăteşte
În cazul în care firma care nu aplică TVA defalcat greşeşte şi virează toţi banii într-un singur cont al societăţii care aplică acel sistem, atunci are la dispoziţie 30 de zile să remedieze situaţia. Însă procedura nu este simplă. Dacă ai greşit, trebuie să aştepţi ca firma respectivă să-ţi vireze înapoi suma ce reprezintă TVA, apoi să virezi din nou aceiaşi bani, dar separat, în contul de TVA, pentru că altfel rişti să fii amendat.
Lasă un răspuns