Nu se mai scumpeşte gazul de la 1 noiembrie

Nu se mai scumpeşte gazul de la 1 noiembrie

Preţul gazele naturale pentru populaţie nu va mai creşte pînă la primăvară, urmînd ca Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) să analizeze tarifele în luna martie, a declarat deputatul Iulian Iancu, preşedintele comisiei de industrii şi servicii, la finalul comisiei de anchetă.

Întrebat dacă preţul gazelor va creşte de la 1 noiembrie, aşa cum a declarat Niculae Havrileţ, fostul preşedinte al ANRE, Iancu a răspuns că această decizie va fi luată în luna martie.

„Dacă domnia sa mai era preşedinte, se întîmpla acest lucru. Din informaţiile mele, noul comitet de reglementare al ANRE a decis să facă această analiză în cursul lunii martie, după ce trece şi vîrful de iarnă. Deci, nu va mai fi o creştere”, a spus Iancu.

ANRE amînase, la începutul lunii octombrie, decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici pînă la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmînd ca modificarea preţului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *