Monitorul oficial: De mâine, crește valoarea ajutorului de deces

Creşte valoarea ajutorului de deces

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește în cazul asiguratului sau pensionarului la 8.620 lei, iar în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 4.310 lei, conform Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, publicată în Monitorul Oficial. Astfel, începând de mâine, suma crește de la 7.500 de lei la 8.620 de lei în cazul decesului unei persoane asigurate.

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

  • asiguratului;
  • pensionarului;
  • persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă;
  • persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu;
  • unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Beneficiarii sunt:

În cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor; copilul; părintele; oricare persoană fizică/juridică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *