Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a declarat că plafonarea preţului la energie trebuie continuată şi după martie 2025, până când statul va găsi soluţiile corecte ca preţul să fie unul mic.
„Eu cred că plafonarea preţului la energie trebuie continuată şi după martie 2025, până când vom găsi soluţiile corecte ca preţul energiei să fie mic.
O mai mare capacitate de producţie în România înseamnă cu certitudine preţuri mai mici, aşa ne învaţă legile economiei de piaţă. (…)
Vom avea investiţii de peste 120 de miliarde de euro, investiţii care trebuie să meargă în industria românească, în sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar, în acelaşi timp, trebuie să meargă în energie pentru că preţul ieftin al energiei este cel care va face diferenţa competitivităţii României şi a companiilor româneşti”, a menţionat Oprea.
El a precizat că printre primele astfel de investiţii se numără centralele pe gaze de la Mintia şi Iernut.
Potrivit ministrului, platforma de foraj pentru gazele din Marea Neagră este „în grafic”, ceea ce dă certitudinea că „Romgaz împreună cu Petrom vor aduce gazele din Marea Neagră la suprafaţă la timp”, aşa cum şi-au propus, de la sfârşitul anului 2026.
Lasă un răspuns