Ministrul Agriculturii Stelian Fuia: Nu sunt motive pentru scumpirea cărnii de miel

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a declarat că nu există motive de scumpire a cărnii de miel, înainte de Paşte, deşi anunţurile din ultima perioadă privind majorări de preţuri la alimente s-au concretizat.
“Am văzut că se practică foarte mult în ultima perioadă, a devenit un sport, să anunţăm măriri de preţuri, ca după aceea chiar să le mărim. Am văzut în ultima săptămână deja discuţii că preţul la carnea de miel de Paşte se va mări”, a spus Stelian Fuia.

 

Cu toate acestea, el nu crede că există motive de majorare a preţului la carnea de miel, pentru că Ministerul Agriculturii susţine şi sectorul ovine, prin subvenţii.Fuia a precizat însă că preţurile pe piaţă nu sunt dictate de Ministerul Agriculturii.
“Preţul îl face piaţa, iar dacă producătorii vor exagera în continuare cu creşterea preţului se va întoarce împotriva lor. Pentru că atunci o să avem consumatorii care nu îşi vor mai permite să cumpere produsele scumpe şi vor rămâne cu stoc de produse”, a afirmat Fuia, referindu-se la majorările de preţ la ouă din ultimele săptămâni.

 

Conform mediafax,el a anunţat că a discutat cu Consiliul Concurenţei şi acesta va deschide o anchetă pe sectorul de ouă, pentru a stabili de ce preţul a crescut atât de mult.

 

Florin Driga

florin.driga@informatiadecalarasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *